Sistemul politic al Moldovei se bazează pe legăturile dubioase ale lui Vladimir Plahotniuc, un om care nu deţine nicio funcţie oficială. În această ţară mică se pot vedea uşor diferenţele dintre abordarea americană şi cea europeană faţă de Moldova. Pentru Washington, geopolitica contează cel mai mult şi atât timp cât Moldova îşi păstrează cursul prooccidental, sistemul politic al ţării nu va fi o preocupare. Pentru Bruxelles, care de obicei este orientat spre promovarea valorilor europene şi a democraţiei, o autocraţie proeuropeană cu capitala la Chişinău a devenit o adevărată problemă.
Vladimir Plahotniuc, un oligarh-hegemon, a intrat în cercurile elitei politice americane cu un mare elan în timpul unui eveniment organizat în luna mai de Consiliul Atlantic, un think-tank aflat în strânsă legătură cu Departamentul de Stat. În timpul vizitei sale în SUA, Plahotniuc a primit asigurări cu privire la sprijinul Washingtonului pentru guvernul RM de la Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice. De asemenea, el s-a întâlnit cu directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional, Menno Snel.
Vizita lui Plahotniuc în SUA are o semnificaţie deosebită. Oligarhul a reprezentat Moldova în timpul discuţiilor oficiale la nivel înalt, în ciuda faptului că nu deţine nicio funcţie oficială. Deşi în mod oficial delegaţia a fost condusă de ministrul Economiei, Octavian Calmîc, mass-media a fost unanimă că Plahotniuc a ocârmuit delegaţia: el a fost cel care a relatat despre întâlnirile cu Nuland şi Snel, el a fost cel care a condus discuţiile şi cel care a fost prezent în toate fotografiile.
Formatul vizitei a fost neclar, la fel ca şi rolul oligarhului. După cum s-a dovedit în cele din urmă, funcţia lui Plahotniuc a fost de „coordonator executiv” al coaliţiei de guvernământ. Este inutil să mai spunem că cetăţenii RM nici nu au ştiut despre existenţa unei asemenea funcţii. A fost pentru prima dată când Plahotniuc le-a arătat în mod clar moldovenilor şi comunităţii internaţionale cine este, de fapt, şeful. Formal, oligarhul nu este decât vicepreşedintele unui partid din coaliţia de guvernare, Partidul Democrat.
Prin intermediul lui Nuland, Washingtonul a dat din nou asigurări taberei care conduce în RM privind sprijinul SUA, legitimând astfel existenţa unui centru de putere fără un mandat democratic şi responsabilitate constituţională. O situaţie similară a avut loc la mijlocul lunii ianuarie, când în timpul vizitei sale la Bucureşti, Nuland a exprimat sprijinul Washingtonului pentru majoritatea parlamentară de la Chişinău (creată prin şantaj şi corupţie, dar „prooccidentală”). Declaraţia lui Nuland a demoralizat opoziţia, care în momentul respectiv se pregătea pentru proteste în masă.
Specialiştii şi experţii explică poziţia Departamentului de Stat prin prisma consideraţiilor geopolitice ale SUA. Cel mai important pentru Washington este ca Plahotniuc să garanteze o majoritate parlamentară stabilă şi să susţină fără echivoc cursul prooccidental al Moldovei. SUA va continua, probabil, această abordare până când va apărea o adevărată alternativă pro-occidentală în RM, capabilă să învingă nu numai blocul actual de guvernământ, ci şi opoziţia prorusă.
Hegemonul
Anul 2015 a arătat că nu mai putem vorbi despre Republica Moldova ca despre o „poveste de succes” a integrării europene în estul continentului. Guvernul de la Chişinău a trebuit să primească credit pentru determinarea sa în menţinerea unui curs prooccidental între 2009 şi 2015, precum şi pentru câteva succese importante, cum ar fi ridicarea regimului de vize cu UE şi semnarea Acordului de Asociere. Cu toate acestea, anul trecut a arătat că sub masca de integrare europeană a fost consolidat un sistem oligarhic bazat pe corupţie, au fost preluate instituţiile de stat, au fost deturnaţi banii cetăţenilor şi a fost construită o concurenţă între clanurile oligarhice rivale.
Competiţia a avut ca rezultat eliminarea unuia dintre cei doi oligarhi de la conducere, fostul prim-ministru Vladimir Filat, din viaţa politică şi socială a ţării. Arestarea sa pentru presupusul său rol în „furtul secolului” a permis rivalului său, Plahotniuc, să preia controlul în toate instituţiile statului. Aşa s-a sfârşit oligarhia în Moldova, odată ce Plahotniuc nu mai are nici rivali, nici parteneri. Este un hegemon.
Durerea de cap a UE
UE nu a fost niciodată un proiect strict geopolitic, de aceea pentru Bruxelles este dificil să accepte ceea ce se întâmplă în Moldova. În iulie 2015, Comisia Europeană a decis să suspende finanţările către Moldova, iar diplomaţii şi oficialii europeni au criticat dur Guvernul de la Chişinău.
Critici puternice au fost exprimate în mod repetat de şeful delegaţiei UE în Moldova, Pirkka Tapiola. Atunci când, în 2016, preşedintele Nicolae Timofti a încercat să blocheze numirea guvernului controlat de Plahotniuc, s-a zvonit că „diplomaţi europeni” au influenţat mişcările preşedintelui. Dacă a fost aşa, atunci Tapiola trebuie să fi jucat un rol important în acest sens. De asemenea, oficialul european a criticat cu voce tare justiţia din RM, în legătură cu cazul Petrenco, precum şi în cazul primarului de Taraclia, Serghei Filipov.
Grigore Petrenco este judecat pentru un pretins atac asupra poliţiştilor şi punerea în pericol a securităţii statului în timpul unui protest la care au participat câteva zeci de oameni (el a fost ţinut în arest mai mult decât permite legea). Petrenco, un politician prorus şi fost membru al Partidului Comuniştilor, este o voce periferică pe scena politică, dar elita are nevoie de grupul Petrenco în scopuri propagandistice: aşa Chişinăul arată că ameninţarea din partea Rusiei este reală.
Cazul lui Serghei Filipov, fost primar al Taracliei, un mic oraş din sudul Moldovei, locuit preponderent de bulgari, este de asemenea simptomatic. Filipov a fost îndepărtat din funcţie printr-o decizie judecătorească pentru tăierea unor copaci, dar şi în acest caz hotărârea a fost, cel mai probabil, motivată politic.
Se crede că Filipov a intrat în conflict cu clanul PD şi cu Plahotniuc pe când acesta era încă deputat. Tapiola a numit decizia judecătorească în cazul lui Filipov una „motivată politic”. El a fost criticat pentru această afirmaţie de către Asociaţia Judecătorilor din Moldova, care l-a acuzat, într-o scrisoare deschisă, că intervine în activitatea justiţiei şi exercită presiuni asupra instanţelor. Avizul Asociaţiei a fost tirajat de către mass-media controlată de Plahotniuc, iar Tapiola a fost criticat în cadrul UE, în special în România. În aşa fel, şeful delegaţiei UE a devenit inamicul numărul unu al maşinii propagandistice a lui Plahotniuc, o desfăşurare de neconceput în urmă cu doar câteva luni.
Spre Est? Spre Vest? Înainte!
Cei de la conducerea Republicii Moldova nu se mai feresc să critice deschis diplomaţii europeni. Ei fac acest lucru subliniind că „suveranitatea” Moldovei este mai importantă decât valorile europene. Şi au găsit şi un sprijin de la Washington, care aduce Moldova mai aproape de autocraţiile din Orientul Mijlociu.
Este evident că Moldova nu va deveni un măr al discordiei între SUA şi UE. Cu toate acestea, exemplul RM arată cât de diferite sunt abordările celor doi actori occidentali principali: Washingtonul urmează regulile de real politik, în timp ce Bruxellesul este confuz. UE nu are un plan de acţiune pentru o ţară oficial prooccidentală, dar care este ruptă de regulile democratice. Este clar însă că o retragere completă a sprijinului pentru guvernul de la Chişinău ar putea duce cu uşurinţă la preluarea puterii de către forţele proruse.
Tapiola a declarat recent că, indiferent dacă Moldova merge spre Vest sau Est, este important să se mişte înainte, sugerând că alegerea geopolitică nu este la fel de importantă ca şi încurajarea instituţiilor stabile şi bunăstarea cetăţenilor. Pe bună dreptate, rolul UE ar trebui să fie, mai presus de toate, pe partea societăţii şi nu a autorităţilor. În cazul în care Bruxellesul renunţă la principiile sale democratice în favoarea geopoliticii, ar putea pierde inimile multor moldoveni. Păstrarea sau chiar reconstruirea credibilităţii UE în afara graniţelor sale, chiar şi cu o pierdere pentru interesele sale geopolitice pe termen scurt, este un preţ care merită plătit, mai ales că calitatea relaţiilor dintre Bruxelles şi Chişinău ar trebui să fie preocuparea principală a Moldovei.
Un sceptic ar spune că este uşor pentru UE să vorbească despre valori, atunci când Washingtonul îi securizează interesele geopolitice. Dar oare nu în asta este puterea Occidentului?
Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.
Jurnal.md
