Solicitat de Ziarul Naţional, Nantoi a declarat că evenimentul de duminică a fost unul complex, doar că clanul de la guvernare a făcut tot posibilul ca la protest să fie puţini manifestanţi.

„Într-un stat captiv, clanul de la guvernare a făcut tot posibilul ca să se adune cât mai puţină lume. Eu am fost acolo în calitate de cetăţean, mi s-a propus să iau cuvântul, am vorbit, apoi am plecat. De violenţe am aflat pe Internet. Acest miting este un semnal pentru clasa politică - să se consolideze cu scopul de a scoate statul din captivitate”, a mărturisit Oazu Nantoi.

Intenţia de a merge la alegerile prezidenţiale cu un singur candidat de dreapta este apreciată drept idealistă de către Nantoi. Astfel, politicianul îşi aminteşte de anul 2000, când această idee avea mulţi susţinători, dar tot atunci „mulţi îşi cumpăraseră sacouri de preşedinte”. „Şi ideea a fost prăvălită. Să vedem ce va fi şi acum până la urmă”, a încheiat Oazu Nantoi.

Prezent duminică în PMAN, membrul PPE a lansat un apel de mobilizare, pentru ca cetăţenii să se unească şi să dea jos guvernarea.

„Trebuie să ne unim în baza unui scenariu clar şi univoc, după finalizarea căruia să înţelegem că hoţii au ajuns la puşcărie, iar cei oneşti la guvernare. Plahotniuc poate cumpăra televiziuni, funcţionari, microbuze şi autobuze ca cetăţenii să nu poată veni la Chişinău la protest, însă el nu ne poate cumpăra pe noi. Cetăţenii din diferite regiunii ale ţării, cetăţeni de diferite vârste, de diferite etnii vor ca hoţii să ajungă la puşcărie. Peste 80% din cetăţeni doresc schimbare”, a mai declarat Nantoi”, a declarat în faţa protestatarilor, analistul politic Oazu Nantoi.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.