Concluzia bilanţului este că autorităţile de la Chişinău au început să arate un anumit nivel de voinţă în ceea ce priveşte implementarea reformelor asumate în Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, dar există deficienţe mari în ceea ce priveşte capacitatea autorităţilor de a realiza şi implementa acţiunile asumate.

„Din cele 44 de acţiuni prioritare pe care Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova şi le-au asumat în Foaia de parcurs că le vor realiza până în prezent, 24 de acţiuni au fost îndeplinite, iar pentru 20 dintre ele s-a depăşit deja termenul de implementare. Au fost realizate unele progrese legislative în domenii importante, precum combaterea corupţiei şi sectorul bancar, ceea ce arată voinţă din partea autorităţilor, dar să nu uităm că mare parte din aceste acţiuni asumate sunt planuri de acţiuni, proiecte de legi, strategii şi mecanisme de cooperare, mai este cale lungă, însă, de aici şi până la implementarea lor şi necesara reformare a aparatului administrativ al statului moldovenesc. De la început am avut reţineri că autorităţile vor respecta termenele pe care şi le-au asumat, astfel încât astăzi să nu existe nicio restanţă pentru ca celelalte acţiuni asumate a fi îndeplinite până la 31 iulie 2016 să se poată desfăşura normal. Îmi este teamă că întârzierile de până acum vor atrage după sine alte întârzieri, iar calendarul asumat de autorităţile moldoveneşti în faţa partenerilor internaţionali să nu fie deloc respectat. Acest lucru nu va fi deloc bine văzut la Bruxelles. Ca să rezum analiza de bilanţ: voinţă, da, putinţă, ba”, a declarat deputatul european Siegfried Mureşan.

Europarlamentarul mai spune că Uniunea Europeană este gata să ajute cu mijloace financiare suplimentare Moldova, dar aşteaptă o evaluare pozitivă a Fondului Monetar Internaţional, care să spună că, după discuţiile cu Guvernul de la Chişinău, cu Banca Naţională, există un program de reforme, există un plan de stabilizare macroeconomică şi bugetară a ţării. „Abia atunci Uniunea Europeană va fi încrezătoare că lucrurile merg în direcţia bună în Republica Moldova. Credibilitatea se dobândeşte doar prin rezultate”, afirmă deputatul european.

„Şi am mai observat un lucru în urma analizei de bilanţ. Mare parte dintre instituţiile publice din Republica Moldova, unele dintre ele chiar guvernamentale, nu sunt transparente în ceea ce priveşte activitatea lor. Deşi pe site-urile de internet au secţiuni dedicate transparenţei, multe dintre ele nu sunt actualizate de ani întregi, iar, dacă doreşti să ştii ce a făcut o instituţie publică sau alta în ultima lună sau în ultimul an, ca cetăţean, nu ai cum să afli. Bună guvernare înseamnă şi deplină transparenţă în administraţia publică, iar cetăţenii moldoveni au dreptul să ştie cum este cheltuit fiecare leu din bugetul statului şi ce fac şi cât fac angajaţii publici pentru ei. Recomand Guvernului de la Chişinău să se aplece şi asupra chestiunii transparenţei”, punctează Siegfried Mureşan.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.