„Vom vedea care sunt motivele moţiunii de cenzură. Dacă vor coincide cu opiniile noastre, atunci vom susţine moţiunea de cenzură”, a spus liderul Partidului Popular european în cadrul emisiunii Puterea a patra  de la N4.

Iurie Leancă a declarat că are pretenţii faţă de activitatea Guvernului Filip. „Se dau trei luni pentru a putea aprecia activitatea unui guvern. Dar ţara se află în aşa o criză încât nu putem să vorbim despre niciun termen”, a spus preşedintele PPEM, citat de Info-Prim NEO.

Amintim că PSRM a anunţat zilele trecute că va iniţia o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filip, iar în urma discuţiilor cu PCRM comuniştii au declarat că vor susţine moţiunea. Între timp, PSRM îndeamnă şi liberal-democraţii să susţină moţiunea care, afirmă Igor Dodon, trebuie să fie înregistrată în Parlament imediat după sărbătorile de Paşti. Şi asta pentru ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc odată cu cele prezidenţiale. Liderul PSRM a precizat că motivele principale care vor fi expuse în moţiune sunt capturarea statului şi instituţiilor statului, precum şi lipsa reformelor la capitolul social şi economic, cât şi în alte sectoare de care este responsabil Guvernul.