De asemenea, oficialul german a insistat asupra reformei administraţiei publice şi a vorbit despre importanţa restabilirii urgente a relaţiilor cu partenerii externi, în special cu principalii donatori – FMI şi Banca Mondială. Să amintim că în 2011, pe fundalul crizei economice si financiare, Fuchtel a fost numit trimisul special pentru Grecia al cancelarei Angela Merkel.

Oficialul german a reconfirmat că Germania va susţine Republica Moldova în promovarea reformelor şi în domeniul integrării europene. S-a vorbit chiar despre posibilitatea acordării asistenţei în domenii economice concrete, dar cu condiţia asigurării independenţei instituţiilor de drept şi de reglementare.

Pavel Filip: „Apreciem şi exprimăm recunoştinţă”

Premierul Pavel Filip a apreciat faptul că ”autorităţile germane menţin în continuare Republica Moldova în lista statelor beneficiare de asistenţă din partea Guvernului Republicii Federale Germania”. Potrivit lui, domeniile prioritare de cooperare sunt guvernanţa şi dezvoltarea economică. În acest sens, premierul moldovean a menţionat că „urmează să fie organizată cât mai curând posibil o nouă rundă de negocieri privind cadrul de cooperare moldo-germană”.

De asemenea, Pavel Filip a exprimat recunoştinţă părţii germane pentru sprijinul politic constant acordat în soluţionarea problemei transnistrene. El a spus că Moldova mizează pe susţinerea Germaniei în contextul exercitării Preşedinţiei în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Hans-Joachim Fuchtel şi ministrul moldovean al Economiei, Octavian Calmîc, au discutat despre implementarea proiectelor investiţionale şi instruirea managerilor şi cadrelor profesionale pentru companiile din Republica Moldova. Hans-Joachim Fuchtel a menţionat că instruirea profesională duală este foarte importantă şi a exprimat disponibilitatea părţii germane de a acorda întregul suport autorităţilor moldovene în implementarea programelor educaţionale: „Instituţiile din Germania ar putea să se implice mai activ în aceste procese, dar pentru a obţine rezultatul scontat aşteptăm şi o implicare mai activă a partenerilor din Republica Moldova. Acest lucru este foarte important acum, când autorităţile Republicii Moldova întreprind paşi concreţi pentru modernizarea economiei, crearea unui mediu atractiv pentru mediul de afaceri şi pentru investiţiile străine”, a spus oficialul german.

Ute Kochlowski-Kadjaia: „Investitorii au nevoie de securitate juridică!”

Directorul Asociaţiei Europa de Est, Ute Kochlowski-Kadjaia, a menţionat că mai multe întreprinderi mici şi mijlocii din Germania au manifestat interes sporit faţă de posibilitatea iniţierii şi dezvoltării unor proiecte investiţionale în Republica Moldova, considerând piaţa moldovenească „una de perspectivă”: „Dar pentru aceasta avem nevoie de cadre profesioniste, securitate juridică şi o implicare mai activă, inclusiv cu fonduri, din partea partenerilor moldoveni”, a precizat Ute Kochlowski-Kadjaia.

Actualmente, în Republica Moldova activează 404 întreprinderi cu capital german. Germania se clasează pe locul 5 în topul ţărilor care au investit în capitalul social al Republicii Moldova şi pe locul 6 după numărul de întreprinderi moldoveneşti în care Germania a investit.

La întrevederea lui Hans-Joachim Fuchtel cu ministrul moldovean de Externe, Andrei Galbur, s-a discutat despre promovarea dialogului politic în contextul exercitării de către Germania a preşedinţiei OSCE. Ministrul Galbur a vorbit despre determinarea Guvernului de a implementa reformele prevăzute în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, precum şi de a intensifica procesul de negocieri în formatul „5+2” în vederea identificării unei soluţii politice pentru conflictul transnistrean. Oficialul german a dat asigurări că Germania este un partener de nădejde al Republicii Moldova în ceea ce priveşte reglementarea conflictului transnistrean.

Context economic dezastruos

Vizita lui Hans-Joachim Fuchtel are loc într-o perioadă extrem de complicată din punct de vedere economic pentru Republica Moldova, autorităţile pretins pro-europene irosind sprijinul popular prin faptul că reacţionează suspect de cuminte şi foarte târziu la cazurile de corupţie mare. Renegarea de către autorităţi a nevoilor oamenilor şi încercarea de a pune pe spatele cetăţenilor efectele proastei guvernări a generat reluarea protestelor stradale, un miting antiguvernamental de amploare fiind preconizat pentru duminică, 24 aprilie.

Statisticele privind evoluţia comerţului exterior în primele luni ale anului curent demonstrează că ţara pur şi simplu nu mai are ce exporta. În primele două luni ale anului 2016, exporturile de mărfuri moldoveneşti au înregistrat o scădere de peste 29% - până la 155,9 milioane de dolari. Principala piaţă de desfacere a mărfurilor din Republica Moldova rămâne Uniunea Europeană, unde ajung 66% din exporturi. Dar şi livrările pe piaţa UE s-au diminuat cu peste 20%.

Şi în România, care de doi ani a devenit cea mai mare piaţă de desfacere a produselor moldoveneşti (ajungând să deţină o cotă de 23% - mai mult decât tot spaţiul CSI), exporturile au scăzut cu 6,5%.

Pe prima poziţie în clasamentul ţărilor din care Republica Moldova importă mărfuri se află Federaţia Rusă, cu o cifră de 104,1 milioane de dolari. Pe următoarele locuri se plasează România, China, Ucraina şi Turcia.

O situaţie şi mai dramatică se înregistrează în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, controlată de un regim separatist pro-rus. Şeful băncii centrale transnistrene, Eduard Kosovki, a anunţat la şedinţa sovietului suprem de la Tiraspol (pretinsul „parlament” al republicii separatiste) că bancă centrală a Transnistriei „a epuizat în totalitate rezervele valutare şi nu poate scoate pe piaţă dolari pentru a acoperi necesităţile agenţilor economici care importă mărfuri… şi nici măcar a cetăţenilor care vor să schimbe sume mici de ruble”.