Şi ca şi cum gata, lor li se pare că au satisfăcut toate revendicările noastre. Bandiţilor, da cine vă mai crede pe voi? Şi ce dacă vom alege noi preşedintele, când datele recensământului sunt în mâinile voastre?! Tot astfel cum şi comisia electorală centrală vreţi iar s-o luaţi în mâinile voastre?! Daţi poporului adevăratele date ale recensământului şi întoarceţi-i lui CEC-ul, după care mai vorbim. Candu a zis că va fi eliminată imunitatea parlamentară şi... cu zisul a rămas. Iar deciziile adoptate de Curtea de Apel vor putea fi foarte uşor date peste cap de CSJ-ul lui Poalelungi. Aşa că aceste aşa zise concesii nu sunt decât praf în ochi. Şi dacă ar fi numai asta. Câte crime, abuzuri, fărădelegi s-au întâmplat în ultimele zile sub ochii noştri! De ce, bandiţilor, după ce Şor îl denunţă pe Filat, voi îl încătuşaţi pe Filat, iar după ce primarul de Taraclia Filipov îl denunţă pe Costea Botnari, de ăsta nu se atinge nimeni?! De ce, bandiţilor, după ce Sergiu Cibotaru denunţă o schemă banditească la Poşta Centrală nimeni nu se atinge nici de deputatul PD Nichiforciuc, nici de finul lui Plahotniuc Damir?

O investigaţie jurnalistică – Dosarele Panama – dă jos guverne, o investigaţie Kroll comandată de autorităţile noastre nu-l dă jos pe un Şor. Şi nici pe Drăguţanu, Gurin, Chetraru. Am o listă întreagă de crime pe care am să v-o prezint toată săptămâna asta. Astăzi însă vreau să mai spun şi despre altceva. De ce, bandiţilor, dacă vi se pare că ne-aţi satisfăcut revendicările, trimiteţi poliţia la oameni acasă ori îi chemaţi pe cetăţeni la SIS ca să-i speriaţi să nu vină la proteste?! De ce aseară în mai multe localităţi din Moldova, iar cineva îmi spunea că tocmai şi la Atena, când era transmisă ORA DE RAS, aţi sistat difuzarea Jurnal TV? Chiar şi la mine la Truşeni, unde primar e un pedist, a fost sistat semnalul. De ce acum când este difuzată această emisiune bruiaţi semnalul?