Judecătorii declară că textul care a fost semnat doar de Druţă nu a fost coordonat cu membrii Consiliului Executiv al Asociaţiei Judecătorilor sau cu membrii Asociaţiei, precizând în acest mod că părerea anunţată anterior în scrisoarea lui Druţă nu coincide cu opinia întregului corp de magistraţi. 

„Suntem un grup de judecători din cadrul instanţelor de judecată din diferite nivele. Suntem indignaţi de expedierea unei asemenea scrisori deschise adresate reprezentantului UE în RM şi ulterior publicate pe mai multe pagini web. Conţinutul textului nu a fost consultat din timp cu membrii Consiliului Executiv al Asociaţiei Judecătorilor sau cu membrii Asociaţiei (care sunt, practic, tot corpul judecătoresc din ţară). De aceea, apreciem că o asemenea scrisoare întocmită şi expediată în asemenea circumstanţe nu reprezintă opinia întregului corp de judecători”, anunţă mai mulţi judecători care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Pe lângă acestea, magistraţii au menţionat că susţin modul prin care reprezentanţii UE la Chişinău încearcă să realizeze reforma justiţiei, motivându-şi în acest fel colegii din breaslă să reacţioneze conform legii.

„Prin acest mesaj transmitem Excelenţei Sale suportul nostru în eforturile de reformare a justiţiei şi declarăm că ne desolidarizăm cu scrisoarea semnată de preşedintele Asociaţiei Judecătorilor ( şi nu a membrilor Asociaţiei)”, au mai anunţat magistraţii.

Precizăm că şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, s-a arătat dezamăgit de decizia Curţii de Apel Cahul prin care primarul oraşului Taraclia, Serghei Filipov, a fost demis pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, deoarece a tăiat mai mulţi copaci din scuarul primăriei. Înaltul oficial european a calificat decizia drept una motivată politic.

După Tapiola, şi Ambasada Statelor Unite la Chişinău a reacţionat în privinţa deciziei Curţii de Apel Cahul. „Deciziile Curţii nu ar trebui să fie sau nu ar trebui să aibă aparenţa ca fiind motivate politic. Creşterea transparenţei şi reformele în sistemul judiciar din Republica Moldova trebuie să fie o prioritate-cheie”, a comentat Ambasada SUA.
 
Ulterior, preşedintelui Asociaţiei Judecătorilor, Ion Druţă, l-a acuzat pe ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova de imixtiuni în sistemul judecătoresc, îndemnându-l „să fie mai prudent pe viitor”, dându-i şi lecţii privind esenţa statului de drept. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.