„Am aflat seara târziu că a fost înregistrat acest proiect, azi dimineaţa a fost deja discutat. Se grăbesc, probabil ţine de decizia CEC-ului de anulare a celor 400 de mii de semnături. Noi suntem pentru alegeri directe ale preşedintelui de către popor, iar ce s-a întâmplat astăzi când peste noapte a fost înregistrat proiectul de hotărâre, când nu a fost încă elaborată legislaţia, nu s-a consultat opinia partenerilor externi, noi considerăm că este o încălcare a procedurii”, a declarat Igor Dodon.

Pe lângă acestea, liderul socialiştilor mărturiseşte că în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului s-au votat la pachet mai multe legi, adăugând că alegerile prezidenţiale ar trebui să aibă loc, doar că concomitent cu alegerile parlamentare anticipate, iar dacă acest lucru este imposibil atunci alegerile prezidenţiale trebuie să aibă loc cât mai rapid posibil.

„Nu exclud că astăzi în plen s-a încercat să se voteze la pachet câteva decizii. Politica fiscală pe de o parte, statului municipiului Chişinău pe de altă parte, poate şi CSJ. Ghimpu nu a obţinut ceea ce a dorit, mă refer la creşterea competenţelor lui Chirtoacă în defavoarea competenţelor CMC, cred că de aceea şi a fost exclus pe de ordinea de zi”, a menţionat Dodon.