„Oficialul rus a reiterat disponibilitatea ţării sale pentru consolidarea dialogului bilateral şi dezvoltarea cooperării cu Republica Moldova în diverse domenii, menţionând în context importanţa asigurării stabilităţii în ţara noastră”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Cei doi oficiali au discutat despre relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă şi perspectivele de dezvoltare a acestora. 

„Prim-ministrul Filip a menţionat că Republica Moldova pledează pentru promovarea parteneriatului moldo-rus, bazat pe încredere şi respect reciproc. Pavel Filip a exprimat interesul ţării noastre pentru intensificarea cooperării economice şi a impulsionării schimburilor comerciale cu Federaţia Rusă”, se spune în comunicat.

La rândul său, „Grigori Karasin a opinat că vizitele demnitarilor de nivel înalt, efectuate recent şi cele planificate pentru perioada imediat următoare, dar şi decizia privind reluarea activităţii comisiei mixte interguvernamentale privind cooperarea economică în timpul apropiat, reprezintă elemente pozitive în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state”.

Oficialii au abordat şi subiectul reglementării transnistrene. În context, a fost menţionată importanţa promovării negocierilor în formatul 5+2 şi în alte formate, pentru a asigura un proces eficient de soluţionare a problemelor cu care se confruntă oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Ultima dată, Grigori Karasin s-a aflat la Chişinău în iunie 2014, în ajunul semnării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Ulterior, viceministrul rus a plecat la Tiraspol, de unde a atenţionat Chişinăul că semnarea Acordului de Asociere cu UE ar putea avea urmări.