Până astăzi, 21 martie, doar două din cele 43 de partide politice înregistrate au prezentat rapoartele financiare. Este vorba despre PCRM şi PL.

În această situaţie, Comisia Electorală Centrală atenţionează că 31 martie 2016 este termenul limită de depunere a rapoartelor. Acestea trebuie să fie prezentate la CEC conform modelului din anexa nr. 8 a Regulamentului privind finanţarea activităţii partidelor politice, aprobat prin hotărârea CEC din 23 decembrie 2015, iar ulterior acestea vor fi făcute publice, fiind plasate la rubrica „Rapoarte financiare” pe pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale.

De menţionat că, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor operate la Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, partidele nu mai trebuie să prezinte rapoarte financiare la Ministerul Justiţiei, ci doar la CEC.

Amintim că, acum două săptămâni, Asociaţia Promo-LEX a prezentat o analiză potrivit căreia majoritatea partidelor politice se eschivează de la prezentarea rapoartelor financiare anuale către autoritatea mandatată cu responsabilităţi de supraveghere şi control. Totodată, s-a constatat că aproape jumătate din partidele politice înregistrate la Ministerul Justiţiei se eschivează de la aducerea în concordanţă a prevederilor statutare cu prevederile normelor legale privind reglementarea cuantumului şi modului de achitare a cotizaţiilor de membru. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.