Proiectul completează Codul Penal şi cel Contravenţional cu sancţiuni ce vizează patrimoniul cultural. Astfel, deteriorarea cu intenţie a obiectelor de patrimoniu cultural se va pedepsi cu amenzi de până la 20 de mii de lei sau închisoare de până la un an. În cazul persoanelor juridice, amenda este de 60 de mii de lei sau închisoare de până la 3 ani. Pentru distrugerea monumentelor, amenda creşte până la 120 de mii de lei sau închisoare de până la 3 ani, iar pentru persoanele juridice – 200 de mii de lei sau lichidarea companiei.

Proiectul de lege a provocat dezbateri în rândul deputaţilor. Unii afirmă că în ultimii ani au fost distruse mai multe obiecte considerate monumente istorice. Alţii consideră că monumentele sunt... prea multe.

„Acest proiect nu rezolvă problemele cu care se confruntă RM. Ministerul Culturii trebuie să vină cu modificări la lista monumentelor istorice, pentru că avem fel de fel de „cureatnice” pe care s-a pus tăbliţă că e monument. Dar nimeni nu ştie dacă e monument sau nu. După această decizie, ministerul să vină cu lista cu monumente istorice pentru care pledează Guvernul ca ele să fie păstrate. Statul nu are bani să le repare”, a spus Dumitru Diacov.

„În lege scrie ce înseamnă monument. Există şi convenţii internaţionale pe care RM le-a semnat. Există registrul monumentelor istorice, care are anumite probleme. O parte din obiectele din patrimoniu se află într-o stare deplorabilă. Faptul că un monument din Registru e într-o stare deplorabilă nu înseamnă că trebuie să-l excludem. Un monument poate fi şi o fundaţie. Depinde ce semnificaţie istorică, culturală are”, a explicat viceministrul Culturii.

La rândul lor, socialiştii au cerut repetat demontarea pietrei comemorative din Piaţa Marii Adunări Naţionale, deoarece aceasta ar fi fost instalată cu încălcarea legislaţiei. „Proiectul se referă la monumentul lui Ghimpu din PMAN? Nu este posibil de introdus un articol special, care să prevadă nu doar pedeapsă, dar şi demolarea silită pentru cele instalate ilegal. Mâine-poimâine vine oricine şi instalează în PMAN orice”, a spus socialistul Victor Sorocean. „Avem deja articol care prevede că edificarea monumentelor fără aprobare legală se sancţionează”, a spus viceministrul Culturii, Gheorghe Postică. „Doar se sancţionează. Propun un amendament ca această piatră să fie demolată”, a insistat deputatul PSRM.

De cealaltă parte, liberalii au propus ca obiectele sovietice să fie scoase din lista monumentelor istorice. „În Moldova încă avem monumente închinate călăilor care au omorât sute de mii de români basarabeni. Când se prevede o revizuire a acestor monumente istorice? Mă miră faptul că unii care s-au născut aici şi-au pierdut memoria istorică şi îi deranjează piatra istorică a lui Ghimpu. Azi în loc să ne preocupăm de acei călăi, îi deranjează această piatră în locul căreia urmează să fie instalat un monument”, a menţionat liberalul Ion Apostol.

„Revizuirea nu ţine de competenţa Ministerului Culturii, dar de competenţa Parlamentului”, a spus Gheorghe Postică.

Şi monumentul lui Grigori Kotovski din Chişinău nu a fost trecut cu vederea. „Şi statuia hoţului Kotovski e considerată monument istoric. Este o ruşine întruchipată într-o legendă istorică ruşinoasă”, a declarat deputatul PLDM Maria Ciobanu, care a propus ca acesta să fie scos din registrul monumentelor istorice.

„Este opera sculptorului Dubinovski. Acest monument se află sub protecţia statului. Ministerul Culturii nu poate să vină cu astfel de iniţiative”, a spus viceministrul Culturii.

„Atunci când vom reveni la guvernare, dar noi vom reveni, fie aleşi de către popor, fie în coaliţii, vom demola Primăria şi Parlamentul. Voi nu aţi restaurat niciun monument de arhitectură, pentru că vă place ca totul să fie pe dos”, a intervenit liderul PCRM, Vladimir Voronin.

„Avem o mulţime de monumente istorice în capitală care au fost distruse, dar nimeni nu a fost tras la răspundere. Şi cadrul legal existent permite Ministerului Culturii să întreprindeţi măsuri concrete, dar nu faceţi nimic. Cei care comentează astăzi, de fapt, îşi fac business şi construiesc edificii pe locul monumentelor istorice”, a spus deputatul PSRM Vlad Bătrîncea.

Pentru a deveni lege, proiectul urmează să fie votat în lectura a doua.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.