Totuşi, conducerea Parlamentului afirmă că argumentele grupului de lucru nu sunt suficiente, iar pentru implementarea acestei decizii aşteaptă „propuneri concrete”.

„De principiu, Biroul Permanent a acceptat spaţiul pe care l-am agreat pentru cameramani, dar consideră insuficient de argumentată propunerea de rotaţie a cameramanilor deoarece spaţiul este limitat, iar solicitările sunt mai multe decât ne permite spaţiul. Grupul de lucru trebuie să vină cu o propunere concretă cum se va face rotaţia cameramanilor în sală în timpul şedinţei. Odată ce avem mai multe instituţii media acreditate, avem şi temerile că nu vor putea toţi odată să intre în sala de şedinţe. Vrem propuneri concrete din partea mass-media: cum se va face rotaţia în sală, pentru a nu provoca alte situaţii de conflict că cineva nu a încăput în sală”, a declarat vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici.

Totodată, Biroul Permanent aşteaptă propuneri pentru a modifica Regulamentul de acreditare a instituţiilor de presă la Parlament. „În dependenţă de propuneri vor fi luate şi decizii”, a adăugat Liliana Palihovici. 
 
Presa nu mai are acces în sala de şedinţe a Parlamentului din 2014, când deputaţii s-au mutat în clădirea renovată, devastată în timpul protestelor din aprilie 2009. Ziariştii pot urmări discuţiile din legislativ prin intermediul unor monitoare instalate într-o sală destinată presei, imaginile fiind regizate de un angajat al Parlamentului.