Istoria este, ca şi toţi politicienii din Moldova, una complicată. În 1999, preşedintele de atunci Petru Lucinschi a lansat un efort pentru a modifica Constituţia ca să extindă prerogativele preşedintelui. Consecinţa neaşteptată a fost că Parlamentul a decis ca poporul să nu mai poată alege şeful statului anul următor.

De asemenea, neaşteptată a fost prima criză politică din Moldova potrivit noilor prevederi constituţionale, când în 2001 Parlamentul a fost dizolvat din cauza că nu s-a creat o majoritate de trei cincimi pentru a alege un nou preşedinte. Aceasta a devenit o normă pentru politicienii moldoveni. Alegerile din 2001 au adus la putere comuniştii, care sunt astăzi pe cale de dispariţie, şi li s-a permis să consolideze puterea sub preşedintele Vladimir Voronin, care a fost în funcţie timp de aproape nouă ani. Restul, după cum o spun şi ei, e istorie.

În noiembrie 2015, un grup de parlamentari din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova a prezentat o sesizare la Curtea Constituţională, în care se menţionează că orice modificare a Constituţiei necesită aprobarea instanţei constituţionale înainte de a putea fi supusă votului în Parlament. În 2000, după ce Curtea Constituţională a dat aviz, Parlamentul a modificat din nou articolul care prevede modul de alegere a preşedintelui şi modul de implicare în cazul în care în Parlament nu se întruneşte o majoritate pentru a alege preşedintele - mărul discordiei din ultimii 16 ani.

Dar acum, Curtea a decis că modificările au fost făcute în urma defectelor practice care încalcă spiritul legii supreme. Din această cauză s-a revenit la prevederile anterioare permiţând alegerea directă a preşedintelui. Curtea a motivat că decizia din 2000 a fost un instrument de presiune politică, care a condus, în anii care au urmat, la remanieri constituţionale, la crize politice interminabile şi la conflicte între autorităţile statului. Acest lucru este, potrivit Curţii, un rezultat direct al ignorării de către Parlament a avizului Curţii Constituţionale. În esenţă, decizia anulează modificările constituţionale din 2000, dar nu şi efectul lor, însemnând că actualul preşedinte rămâne în funcţie până când va fi ales succesorul său, mai ales că mandatul lui Timofti expiră luna aceasta.

Nu este surprinzător că această decizie a CC naşte îndoieli referitor la normele constituţionale şi legale în ceea ce priveşte reinstituirea alegerii preşedintelui de către popor. Ce prerogative va avea noul preşedinte şi oare nu va dezechilibra balanţa politică şi aşa fragilă a Moldovei?

De asemenea, Curtea Constituţională este într-o situaţie complicată. O decizie ce anulează o remaniere constituţională, care s-a întâmplat acum 16 ani, este o raritate şi face ca observatorii internaţionali să pună la îndoială previzibilitatea acelui act constituţional pe care însăşi Curtea ar trebui să îl apere.

În plus, decizia vine înainte de expirarea mandatului lui Timofti şi schimbă complet regulile jocului. Nu e de mirare că aceasta a stârnit un val de speculaţii. Unii susţin că americanii pun ceva la cale pe la spate, alţii spun că uneltiri pune la cale Vladimir Plahotniuc, influentul oligarh, despre care se spune că încearcă să distrugă credibilitatea unei alte instituţii, precum şi a alianţei ad-hoc creată de opoziţie pe străzile Chişinăului, oferindu-i un motiv pentru o concurenţă internă.

Pentru alţii, această decizie este o oportunitate pentru liderii opoziţiei democratice precum Andrei Năstase sau Maia Sandu să câştige prezidenţialele, dar şi pentru reinstituirea echilibrului politic. Mulţi politicieni au salutat decizia Curţii. Această decizie exclude dizolvarea Parlamentului în caz că tentativele de alegere a preşedintelui vor eşua, permiţând fracţiunilor parlamentare actuale să păstreze reamenajarea şi consolidarea fără presiune. Alegerea directă a preşedintelui sunt cerinţele protestatarilor pe parcursul anului 2015 şi de la începutul 2016, deşi agenda lor include şi reforme într-o varietate de sectoare, de la justiţie până la servicii bancare.

În ciuda stării proaste a Republicii Moldova în ceea ce priveşte problemele de guvernare grave, problema geopolitică e lăsată pe plan secund. E greu de spus cine va avea de câştigat în urma ultimului pas făcut spre dezvoltare, dar dacă ultimele sondaje de opinie sunt corecte, atunci socialistul prorus Igor Dodon are cele mai bune şanse în următoarea cursă prezidenţială, urmat îndeaproape de Năstase. Confruntare geopolitică sau nu, bătălia dintre ei va fi dintre două modele de guvernare şi conducere politică.