„Mâine, 10 februarie, PSRM îndeamnă cetăţenii să participe la o acţiune paşnică de protest în jurul Guvernului pentru a bloca mersul şedinţei cabinetului de miniştri”, se arată într-un comunicat.

„Membrii executivului au hotărât că stoparea situaţiei catastrofale în economie şi domeniul social poate avea loc doar dacă forţele de opoziţie vor continua protestele, până la obţinerea alegerilor parlamentare anticipate. Guvernarea poate ceda doar dacă va avea loc o presiune constantă, în creştere asupra tuturor instituţiilor de stat”, au constatat membrii organului de conducere al PSRM.

Totodată, PSRM reiterează faptul că doar alegerile parlamentare anticipate, scoaterea instituţiilor de stat din captivitate, precum şi alegerea directă a preşedintelui de către popor constituie soluţia de depăşire a crizei sistemice în care se află RM.