O declaraţie în acest sens a fost făcută la Bruxelles de către comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, în cadrul unei întrevederi avute cu ministrul de externe al Republicii Moldova, Andrei Galbur.

„Am primit asigurări că noul guvern va înfăptui reformele necesare. Este nevoie ca lucrurile să meargă în direcţia necesară. Uniunea Europeană aşteaptă ca autorităţile de la Chişinău să treacă de la retorica optimistă la fapte concrete, în beneficiul cetăţenilor. Este nevoie de reforme profunde în sistemul de drept, în combaterea corupţiei, este nevoie de o asanare a sistemului financiar-bancar şi nu în ultimul rând de un acord cu FMI. Doar în aceste condiţii UE va relua finanţarea către Republica Moldova'', a declarat comisarul european.

În acelaşi timp, Johannes Hahn a sugerat autorităţilor de la Chişinău să elaboreze o nouă foaie de parcurs, cu termeni concreţi şi nu declarativi, de executare a reformelor şi a acţiunilor prioritare.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.