După ce Plahotniuc a reuşit să-şi distrugă concurentul de afaceri Vlad Filat, garantându-i în acest fel mulţi ani de detenţie pentru furtul miliardului din băncile din ţară(aproape 15% din PIB-ul Republicii Moldova), Păpuşarul şi-a mai dorit să intre cu adevărat pe tărâmul politic autopropunându-se din partea partidului pe care-l finanţează pentru funcţia de prim-ministru.

Candidatura acestuia a fost susţinută nu doar de Partid Democrat, care-i aparţine, ci şi de o parte din deputaţii liberal-democraţi (al căror lider Vlad Filat a fost băgat după gratii de acelaşi Vladimir Plahotniuc). Păpuşarul a fost susţinut şi de o parte din transfugii din PCRM, care recent declarau că scopul primordial al lor este eliberarea „statului captiv Republica Moldova” de sub influenţa oligarhilor.

Societatea civilă s-a împotrivit însă deciziei acestuia de a conduce ţara. Astfel, atotputernicul Plahotniuc a fost forţat să-şi retragă candidatura. Pentru a înţelege mai bine derularea evenimentelor, să aruncăm o privire în trecutul nu atât de îndepărtat.

Primii paşi: Proxenetism şi şantaj

Din biografia oficială a lui Vladimir Plahotniuc aflăm că în 1991 acesta a absolvit Facultatea „Industrie alimentară” a UTM, obţinând diploma de inginer. Însă după cum declară liderul mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, diploma a fost cumpărată şi chiar a fost deschis un dosar penal pe acest caz, însă din motive necunoscute, a fost clasat.

După aceasta, „inginerul” Plahotniuc a activat doi ani la Centrul de combatere şi reabilitate a minorilor care au fost agresaţi sexual. Anume acolo, conform informaţiilor neoficiale, acesta racola tinere din familii social-vulnerabile şi le transporta peste hotare ca sclave sexuale.

Iată ce subliniază articolul „Elita politică moldovenească. Cine sunt ei?”, care a pus pe jar internauţii în 2012: „Este acel Plahotniuc care făcea trafic de persoane în bordelurile din Europa. Multe fete au dispărut prin Albania, Bosnia, Croaţia. Părinţii acestora însă credeau că fiicele lor activează în calitate de ghid, manager sau business woman”.

Proxenetul de elită Plahotniuc oferea asemenea servicii diplomaţilor, judecătorilor, deputaţilor din Parlament, dar şi şefilor serviciilor secrete. Aceştia, la rândul lor, îi ofereau protecţie lui Plahotniuc. „Şmarovoz” (nr. Peştele) – acesta era porecla şi profesia lui Plahotniuc, pe care o cunoştea un cerc restrâns de oameni.

Mereu politicos şi foarte galant cu clienţii, proxenetul a înţeles care sunt beneficiile de care poate profita în această poziţie. El a început să-şi filmeze cu camere ascunse oaspeţii cu reputaţie remarcabilă în compania prostituatelor minore. Judecători şi procurori feroce deveneau manipulabili după ce Proxenetul le arăta filmuleţele.

Tichete de la Vlăduţ

În 2001 Plahotniuc a devenit directorul general al companiei Petrom Moldova SA. Numirea sa în funcţie a fost susţinută de Guvernul român condus de Adrian Năstase, care ulterior a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru „luare de mită în timp ce era prim-ministru”.

Fiind partenerul de afaceri al lui Oleg Voronin (fiul fostului preşedinte Vladimir Voronin), Plahotniuc a finanţat campania electorală a PCRM. Ulterior, Oleg l-a prezentat deputaţilor comunişti de atunci. La acea întâlnire Plahotniuc i-a întrebat: „Aveţi nevoie de tichete pentru benzină?”. Astfel, a ajuns cunoscut ca „Taloncik” (nr. Vlăduţ cu tichete). Pentru ei Plahotniuc era atunci un puştan drăguţ, băiat la toate.

Cu mici excepţii, aproape toţi deputaţii comunişti au avut tupeul să beneficieze de tichete de combustibil şi de serviciile prestate de Plahotniuc. Încă nu ştiau că foarte curând „Vlăduţ cu tichete” se va transforma într-un Păpuşar nemilos, care îi va şantaja şi îi va obliga să promoveze şi să voteze anumite legi, dar şi să se toarne unul pe altul…

Atacurile raider ca artă

Sub umbrela protecţiei oferită de Voronin, Plahotniuc a pus mâna pe Cricova şi Mileştii Mici, Franzeluţa, CET 1, CET 2, Apă-Canal, pachetul de 35,33 % la Moldova Gaz, dar şi la Apele Moldovei, la Calea Ferată, Aeroportul Internaţional Chişinău, compania Air Moldova, compania Agroavia, hidrocentrala Costeşti, centrul expoziţional Moldexpo, hotelul Codru, Palatul Republicii. Şi asta e doar o listă incompletă! 

Plahotniuc şi fiul preşedintelui, Oleg Voronin, au creat o influentă grupare criminală sub acoperirea pseudoguvernării. Cu ajutorul poliţiei, al serviciilor speciale şi al aliaţilor care s-au convertit în gruparea lui Vlăduţ şi a lui Olejka, a fost pornită o adevărată vânătoare pe businessmani şi directori de întreprinderi. Cei din urmă erau agresaţi fizic, maltrataţi, arşi cu fierul de călcat, în ochii lor le erau violate soţiile şi copii, erau tăiaţi şi împuşcaţi. După aceste clipe de groază mulţi dispăreau fără urmă, îşi ieşeau din minţi sau îşi puneau capăt zilelor. Era o perioadă plină de sânge în viaţa Păpuşarului.

În 2005, prin intermediul unor companii off-shore, Plahotniuc a pus mâna pe Victoriabank. Mai târziu, în presa locală apărea informaţia că unele conturi erau folosite de către carteluri internaţionale de trafic de arme. Fostul deputat Alexandru Petkov a declarat că Plahotniuc are legătură şi cu traficul de droguri. Pe Internet demult se vehiculează informaţia conform căreia Plahotniuc este primul baron de droguri care a reuşit să transporte cantităţi impunătoare de Ecstasy din ţările CSI în Europa.

În loc de concluzie

Urmărind fugitiv biografia lui Plahotniuc, înţelegi de ce moldovenii s-a răsculat când acesta a ţintit fotoliul de premier.

Plahotniuc este geniul răului, care şi-a îndreptat abilităţile pentru a construi scheme de corupţie. Acţionând ca un Păpuşar, din culise, el a reuşit să transforme Moldova într-un stat criminal.

Iar intenţia acestuia de „a se legaliza” a fost interpretată de cetăţenii RM drept o tentativă finală de a pune mâna pe ţară, dar şi de a obţine o aşa-zisă indulgenţă pentru trecutul său ruşinos. Dar nu va exista niciun fel de iertare a păcatelor, oricât s-ar strădui acum unii deputaţi, analişti şi jurnalişti alăptaţi de Plahotniuc să-i lustruiască imaginea.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.