Un proiect de amendare a Codului Audiovizualului, semnat de deputatul PSRM Adrian Lebedinschi a fost votat astăzi în două lecturi cu susţinerea a 81 de legislatori, chiar dacă acesta nu avea avizul Guvernului.

Fracţiunea PLDM a propus ca proiectul de lege să fie votat doar în prima lectură, întrucât nu este clar când va putea fi implementată legea.

„Noi suntem pentru modificarea Codului Audiovizualului şi pentru a micşora numărul licenţelor de la cinci la două. Acest proiect însă este absolut nepregătit, iar după amendamentele votate de Comisia mass-media, propuse de deputatul Lebedinschi de la PSRM, practic aplicarea legii va fi suspendată. Unele licenţe expiră, de exemplu în 2021”, a spus deputatul PLDM Chiril Lucinschi.

„Mai mult, a fost încălcată tehnica legislativă care prevede că este nevoie în primul rând de avizul Guvernului. Susţinem recomandările Consiliului Europei, dar asta nu înseamnă că trebuie să încălcăm tehnica legislativă”, a adăugat Lucinschi

Precizăm că un proiect de lege similar, semnat de doi deputaţi care au părăsit PCRM pentru a adera la platforma din jurul PD, şi care la fel prevedea că o persoană fizică sau juridică să nu poată deţine mai mult de două licenţe, a primit aviz negativ din partea Guvernului acum trei săptămâni. Executivul şi-a motivat decizia prin faptul că Ministerul Justiţiei pregăteşte un alt proiect. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.