Vlad Filat a intrat în istoria Moldovei ca fiind unicul vinovat în cadrul jafului de la BEM, din propria greşeală.
 
Istoria de insucces pentru el datează cu 26 februarie 2013, când aroganţa a fost mai presus ca logica. În acea zi printr-o trufie exagerată, susţinea că nu va capitula în faţa mafiei. Unica poziţie fermă în calitatea sa de prim-ministru. De aici încolo va călca doar pe lopeţi.
 
Trei zile mai târziu, presat de europeni Filat şi-a schimbat poziţia. Asta deşi majoritatea consultanţilor săi de atunci susţineau că anticipatele erau unica salvare a Moldovei de Plahotniuc. Astfel, la nici o lună de la declaraţia bombă, Filat şi-a modificat substanţial ordinea priorităţilor: „noi am avut o înţelegere de principiu că în această perioadă de timp, când negociatorii se află în acest proces de negocieri, să nu intervenim cu acuzaţii reciproce şi să oferim acea atmosferă necesară pentru a se ajunge la o formulă de compromis pentru a asigura o guvernare democratică în Republica Moldova şi pentru a evita alegerile anticipate. Eu mă voi ţine de acest angajament”, uitând astfel de unde a pornit.
 
Pe 22 aprilie acelaşi an, Curtea Constituţională decide că Filat nu mai poate ocupa funcţii publice. Din decizia Curţii de atunci: „Curtea a conchis că menţinerea unui prim-ministru - demis pentru acte reprobabile constituie o sfidare a principiilor statului de drept şi a principiilor referitoare la integritate şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice. În opinia Curţii, este inadmisibil ca o hotărâre a Parlamentului prin care s-a exprimat votul de neîncredere în privinţa unui Guvern în frunte cu Prim-ministrul său pentru acte de corupţie să fie desconsiderată şi ignorată, cel puţin atât timp cât nu s-a adus proba contrarie şi nu s-a dovedit netemeinicia suspiciunilor.

Prim-ministru care a tolerat în componenţa Guvernului miniştri suspectaţi de corupţie, în privinţa cărora a fost iniţiată urmărirea penală, manifestă o sfidare a principiilor statului de drept şi denotă o lipsă evidentă de integritate, devenind în acest mod incompatibil cu funcţia deţinută.

Curtea a statuat următoarele: corupţia submină democraţia şi statul de drept şi, prin urmare, lupta împotriva corupţiei este parte integrantă a asigurării respectării statului de drept”.Poziţie care l-a paralizat pe Filat definitiv, deşi în februarie susţinea că nu va capitula în faţa mafiei.
 
O săptămână mai târziu, Filat îl propune pe Leancă la funcţia de prim-ministru. La început decizia i-a încântat pe toţi. Nimeni nu s-a aşteptat că tocmai Leancă va concesiona aeroportul, că Leancă va oferi credite băncilor falite, că Leancă va juca cu Plahotniuc. După tot el a fost primul care s-a şi victimizat.
 
A urmat guvernul Gaburici. Timp în care Filat din dragoste pentru păpuşar a cedat cele mai importante ministere. Tot din dragoste pentru păpuşar a cedat şi Ministerul Justiţiei în timpul guvernului Streleţ, ajungând captiv în propria prostie. Nu întâmplător, Plahotniuc îi alege cele mai „luxoase” temniţe, asigurându-se că n-are nicio şansă de a evada.
 
Acum e prea târziu de plâns Filate, doar puşcăriile au fost pe mâna ta, trebuia să le modernizezi poate azi îţi revenea ceva mai bun.
 
În campania din 2014, îndemnat de Leancă, Filat curăţa lista electorală. Din liste fiind excluşi oamenii care l-au susţinut dintotdeauna: Cimbriciuc, Butmalai, etc. Când ultimul a deschis gura mult prea mult a şi fost măturat de pe faţa pământului, iar Filat s-a pricopsit c-o moarte pe cap, cruce pe care o va duce toată viaţa, fiind acuzat de însuşi familia îndurerată, deşi vinovat este Plahotniuc.
 
Filat nu i-a trădat doar pe Butmalai şi Cimbriciuc, ci şi pe Maia Sandu. În loc să-i susţină candidatura pentru funcţia de prim-ministru până la final, Filat a înlocuit-o cu Streleţ. Acum a venit rândul Maiei să-i de-a un şut în fund tovarăşului peledemist. Potrivit acesteia, Filat a fost mereu şantajabil.
 
La rândul său, Streleţ l-a trădat pe Vlad Filat. După ce-a fost numit în fruntea partidului, Streleţ a început o amplă campanie de curăţare a PLDM-ului, prin denigrări masive în adresa celui care până mai ieri i-a fost şef. Astfel, în cadrul unei emisiuni tv, Streleţ a menţionat că Vlad Filat ar putea fi exclus din PLDM. Concomitent, pentru a se eschiva de la partea sa de vină, acesta a pasat toată vinovăţia pe seama lui Filat, menţionând că nu are nicio tangenţă cu firma Caravita CO, din contra liderul PLDM i-ar datora 9 mil de lei. Asta, deşi liderul PSRM a menţionat în cadrul unei conferinţe de presă că prim-ministrul este coproprietar la Caravita CO. Fapt demonstrat ulterior prin probe video. Acum Streleţ se vrea preşedintele partidului pentru al închina definitiv lui Plahotniuc. Cu acelaşi scop luptă şi Liliana Palihovici. Să vedem cui îi va reuşi.
 
O piesă grea este şi fostul Ministru al Finanţelor Veaceslav Negruţa şi el neglijat cândva de Vlad Filat. După demisie Negruţa s-a ales cu 3 ani de închisoare cu suspendare. Pentru a fi bine mersi fostul ministru a trecut în tabără adversă, în tabăra lui Plahotniuc.
 
Ineficienţi sunt şi gloata de analişti plătiţi de Filat. În loc să-i apere integritatea aceştia se bat cu Stalin, Beria şi URSS. De Filat niciun cuvânt.
 
Filat n-are curaj nici să zică public că Plahotniuc l-a deposedat de probele ce le deţinea împotriva sa. Vă întreb acum: unde – i Vladul curajos ce arunca politica în aer de la tribuna parlamentului???
 
De ce tac Lucinschi, Pistrinciuc, etc.?
 
Unica luptătoare cu Plahotniuc fiind de facto Maria Ciobanu. Tot ea, unica care îl apără pe Filat cu excepţia Angelei Gonţa.
 
Astfel, reiese că după tratamentul aplicat Filat primeşte unul corespunzător.
 
Mai nou, sondajele atestă că Filat este unicul vinovat în cazul BEM, deşi comparativ cu Plahotniuc este doar un MIC HOŢ DE BUZUNAR.

Articol semnat de Elena Nistor