„MJ ne poartă pe drumuri. Am depus dosarul repetat, nu am depus o altă informaţie, este fix aceeaşi, cu explicaţiile de rigoare, cu trimitere la statut, la actele normative. În mod normal, ar fi trebuit să urmeze un răspuns în două-trei zile. Nu au făcut-o şi, probabil, va trebui să aşteptăm iarăşi 30 de zile şi nu exclud că se va mai găsi iarăşi vreo motivaţie. Aşteptăm, căci nu putem face nimic, atât timp cât scrie în lege că se examinează în 30 de zile”, a declarat Andrei Năstase pentru tribuna.md.

Referindu-se la următoarele acţiuni ale formaţiunii, Andrei Năstase a menţionat că se vor îndeplini toate activităţile stipulate în programul şi statutul partidului. „După înregistrare, recurgem şi la modificarea statutului la concret. Revendicările populare sunt prioritatea noastră. Adică, noi nu avem alte preocupări sau alte sarcini de trasat decât realizarea pas cu pas a revendicărilor populare. Acest partid este emanaţia protestelor, emanaţia voinţei populare şi nu avem decât să ne propunem realizarea pas cu pas a acestor deziderate”, a comentat liderul Platformei DA.

Andrei Năstase a mai afirmat că, după ce Partidul „Platforma Demnitate şi Adevăr” va intra într-un regim de lucru normal, vor fi trasate şi alte priorităţi. „Deocamdată trebuie să ajungem la normalitate, pentru că, după cum se vede, ni se pun piedici”, a mai spus Năstase.

Precizăm că Partidul „Forţa Poporului” a fost redenumit în Partidul Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”, iar noul preşedinte al mişcării politice a fost ales reprezentantul mişcării protestatare, Andrei Năstase.

Ulterior, reprezentanţii formaţiunii politice au depus actele necesare la Ministerul Justiţiei, însă modificările nu au fost acceptate.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.