„Este greu de crezut că actualul premier, pe care cândva l-am înaintat director la „Bucuria”, director la „Tutun CTC”, a activat nu prost la Ministerul Tehnologiei Informaţiei. În orice caz, a demonstrat calităţi administrative normale. Nu credem că va putea stopa criza economică, din cauza acestei componenţe a cabinetului de miniştri”, a declarat Voronin în cadrul unei conferinţe de presă.

„Este un guvern vechi-nou. Azi la guvern sunt aceiaşi oameni, în afară de cei care erau din partea PLDM. Acum au fost nevoiţi să-i schimbe. În activitatea guvernului sunt aplicate abordări vechi, când partidele liberale de dreapta s-au unit şi au repartizat posturile-cheie pe principii politice. Acum suntem martorii aceluiaşi joc. De la PLDM au trecut la alte părţi ale acestei guvernări, mai mult la PD. În guvern se află aceiaşi oameni care au adus Moldova în criză sistemică economică, socială, bancară... Criză totală”, a adăugat Voronin.

Liderul PCRM susţine că guvernul nu trebuie să aştepte ajutor financiar nici din partea României, nici a Fondului Monetar Internaţional. Atât Bucureştiul, cât şi FMI, au cerut autorităţilor de la Chişinău implementarea unor paşi concreţi în implementarea reformelor.

„Primii paşi au fost orientaţi nu în a face ordine. Au început a se văicăra. S-au dus în România după ajutor frăţesc, dar au venit doar cu condiţii. Acum aşteaptă mană „nebesnaia” de la FMI. Noi ştim regulile lor, cer reducerea tuturor cheltuielilor sociale. Îmi pare rău că se pierde timpul şi nu se ocupă cu a face ordine”, a adăugat Voronin.

 Acesta s-a dezlănţuit când a venit vorba de România, afirmând că Bucureştiul nu ajută, de fapt, Republica Moldova, ci face doar propagandă.

„Ne-au livrat atunci tancuri din Braşov, care nu au ajuns nicăieri, dar pe urmă le-am plătit sute de milioane. Din acel grant de 150 de milioane au ajuns doar 35 de milioane pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor, iar aceşti bani au ajuns doar ca materiale, în special ciment. Au făcut şi business cu acest ciment. A fost un ajutor oferit în scop propagandistic”, a mai spus Voronin.