„Aţi spus foarte corect: este un mesaj încurajator, însă este încurajator condiţionat. În afară de aceasta, este un mesaj destul de dur, deoarece implică şi foarte multe aşteptări. Nu ţine de fapt de atribuţia noastră să susţinem sau să nu susţinem guvernul Republicii Moldova. Colaborarea noastră ţine de relaţia cu cetăţenii din Republica Moldova, iar guvernul este responsabil pentru a îndreptăţi aşteptările cetăţenilor Republicii Moldova şi a le asigura o viaţă mai bună. Este foarte important să se înţeleagă că e vorba despre o relaţie dintre Europa şi oamenii din Republica Moldova. Cred că toată lumea este deja obosită de etichete, cum ar fi: pro-european, anti-european. Guvernul, în primul rând, trebuie să fie un guvern pro-Moldova. Dacă vă uitaţi atent peste lista de cerinţe pe care le-am inclus noi în această rezoluţie, veţi vedea exact aceleaşi lucruri despre care vorbeam noi anterior, cum ar fi depolitizarea instituţiilor de stat, combaterea corupţiei, necesitatea promovării reformei administraţiei publice, rolul de supraveghere al Băncii Naţionale, al Comisiei pentru piaţa financiară, independenţa sistemului judecătoresc, independenţa sistemului de ocrotire a organelor de drept. Toate aceste condiţionalităţi trebuie să fie aduse la realizare. De asemenea, o precondiţie este existenţa unui program cu Fondul Monetar Internaţional care oferă cadrul necesar pentru ca aceste cerinţe să fie realizate şi nu doar în domeniile pe care le-am menţionat. Vorbim, de asemenea, şi despre sistemul bancar, sistemul financiar, modul în care sunt formate tarifele pentru energia electrică şi multe altele. Vorbind despre reformele de care ziceaţi dumneavoastră, toată asistenţa, tot sprijinul nostru va veni doar în cazul în care aceste cerinţe vor fi realizate. Voi menţiona o idee repetată şi în adresa guvernului, cu mai multe ocazii: dacă vă uitaţi la prevederile Acordului de Asociere, este foarte simplu să bifaţi rubricile, să ziceţi că există legea cutare şi cutare, există regulamentul cutare şi cutare. Dar atâta timp cât nu există stat de drept, atâta timp cât nu avem supremaţia legii, toate chestiile acestea care se implementează cu ajutorul nostru nu vor face ca guvernul să livreze în adresa cetăţenilor rezultatele scontate”, a menţionat oficialul.

Pirkka Tapiola consideră că acum autorităţile de la Chişinău trebuie să facă mai puţine declaraţii, dar să existe acţiuni concrete, precum acordul cu FMI. „Această încurajare condiţionată de care vorbeam noi şi care se conţine în concluziile Consiliului exact acest lucru presupune: să auzim mai puţine declaraţii, mai puţine cuvinte, să vedem acţiuni concrete, să vedem acordul cu Fondul Monetar Internaţional, să vedem acel cadru care ne va permite să canalizăm asistenţa, ajutorul nostru spre binele cetăţenilor acestei ţări”, a adăugat şeful Delegaţiei UE.

În context, oficialul spune că este nevoie de un calendar pentru anumite reforme, precizând că Republica Moldova a ajuns la ultima şansă când poate să acţioneze corect.

„Acum cred că toată lumea este de acord că avem nevoie de nişte termeni foarte clari privitor la faptul când vor fi înfăptuite reformele. Eu nu pot să mă pronunţ, să vă spun cât de rapid vor fi înfăptuite reformele, însă toată lumea admite că avem nevoie de nişte termeni limită, un calendar foarte clar pentru anumite schimbări care urmează să se producă. Se cere să existe un calendar de acţiuni, foarte clar, în care să se spună concret ce se va face, când, unde şi în ce termeni. Vorbind de termeni, cred că cel mai apropiat termen ar fi Consiliul de Asociere, care urmează să aibă loc la mijlocul lunii martie şi ne aşteptăm că în şedinţa acestui Consiliu să fie trasat foarte clar ce anume şi când urmează să se facă. Fiindcă doar în acest mod putem să răspundem la aşteptările pe care le are toată lumea în legătură cu aceste reforme. Toată lumea admite că Moldova a ajuns la ultima şansă când poate să acţioneze corect”, a subliniat Pirkka Tapiola. 

Amintim că partenerii europeni se arată îngrijoraţi de lipsa de independenţă a instituţiilor de drept din Moldova şi solicită rezultate concrete în procesul de implementare a reformelor. Totodată, în rezoluţia Consiliului Afacerilor Externe, aprobată la începutul acestei săptămâni de miniştrii de Externe din statele UE, se cere autorităţilor din Republica Moldova să investigheze jaful din sistemul bancar în cadrul unei anchete imparţiale şi aprofundate, să se asigure că fondurile deturnate vor fi recuperate, iar persoanele vinovate vor ajunge pe mâna justiţiei. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.