„Cu privire la viitorul preşedinte al ţării, astăzi există o singură candidatură despre care am auzit – Vlad Plahotniuc. Despre alţi candidaţi nu am auzit. Toată lumea vorbeşte despre aceasta. Ulterior, ar trebui să apară şi alţi candidaţi. În genere, cred că acest proces nu trebuie redus la o luptă locală, internă. Instituţia preşedintelui este una importantă şi consider că avem nevoie de un preşedinte activ, de un jucător politic care va avea anumite împuterniciri”, a declarat Chiril Lucinschi, în cadrul şedinţei Clubului internaţional de presă „Rezonanţa socială”.

„Avem posibilitatea ca preşedintele să fie votat de întreg poporul în acest an, însă pentru aceasta este nevoie de voinţă politică. Însă cred că nu vom avea parte de această voinţă politică, de aceea majoritatea parlamentară cu siguranţă va încerca să aleagă preşedintele în Parlament. Nu cred că această procedură se va deosebi prea tare de cele precedente, nu-mi fac iluzii”, a mai spus parlamentarul, citat de noi.md.