„Citesc despre cum procuratura moldoveană l-a reţinut complet aiuristic pe Anatol Mătăsaru, un fel de artist-anarhist care, probabil, la Bucureşti ar fi fost sărbătorit sau, cel mult, ignorat. Felul în care s-a făcut reţinerea (din relatările martorilor) şi motivele (stupide raportate la amploarea operaţiunii) dau un semnal nefericit cu privire la intenţiile puterii de la Chişinău, căreia statul român tocmai se pregăteşte să îi umple buzunarele”, afirmă jurnalistul de la Bucureşti.

„Reţinerea lui Mătăsaru nu are niciun fel de relevanţă politică. Nu schimbă alianţe, coaliţii sau guverne. E doar un capriciu idiot care te duce inevitabil spre o concluzie: Cu fiecare zi ce trece, Moldova se transformă într-o Transnistrie legitimă”, conchide Teodor Tiţă.

Anatol Mătăsaru a fost arestat pe 29 ianuarie pentru huliganism, după ce a protestat în faţa Procuraturii Anticorupţie, de această dată cu un mulaj de excremente şi un vas de closet. Activistul spune că şi-a exprimat în acest fel nemulţumirea faţă de muşamalizarea unui un dosar deschis pentru corupere.

Ulterior, printr-o scrisoare transmisă prin intermediul avocatului său, activistul s-a arătat indignat de modul în care a fost reţinut şi acuză autorităţile că acţionează ca în 2009. Atunci, o persoană putea fi luată din stradă de pretinşi oameni ai legii, în civil, în lipsa unui mandat de arest. Abia ulterior activistului i s-a comunicat despre faptul că a fost reţinut ca urmare a protestului pe care l-a făcut cu o zi mai înainte în faţa Centrului Naţional Anticorupţie.