Oligarhul nici măcar nu s-a mai deranjat să creeze vreo surpriză. Nu conta că încă din octombrie, Usatîi, Năstase, puţinii jurnalişti independenţi care au mai rămas, spuneau că Harunjen este alesul şi că totul se mimează.
Până şi fostul procuror al capitalei, Ivan Diacov, spunea acum o săptămână că tot acest concurs e un circ şi că cei 6 „candidaţi” ştiu bine cine va fi câştigătorul.
Şi chiar dacă pentru el nu cred că ar fi fost vreo diferenţă dacă-l punea pe altul în funcţie, totuşi n-a vrut să surprindă.
Lucrurile au fost atât de clare, încât ministrul Justiţiei, un alt pion al oligarhului, a plecat fără măcar să-l mai asculte pe ultimul „candidat”, acordând punctajul aşa cum se decisese din timp.
Promisiunea lui Harunjen pentru Plahotniuc
Am ascultat cu destulă atenţie pledoariile celor 6 „candidaţi”. Şi dacă 2-3 dintre ei s-au apropiat de rigorile unui astfel de concurs, atunci Harunjen a vorbit despre tot ce vrei (vrea Plahotniuc), numai la lucruri consistente nu s-a referit.
Mai bine de jumătate din discurs acesta l-a dedicat celor „ce denigrează procuratura şi procurorii”, promiţând cu mult zel că dacă ajunge în funcţie „se va ocupa de ei”. N-a precizat un lucru important. Că de o parte dintre ei deja se ocupă. Se pare însă că mai departe a pus ochiul pe jurnaliştii incomozi, deoarece a pomenit şi de aceştia.
Această parte a pledoariei mi s-a părut şi o promisiune clară pentru Plahotniuc, că va rămâne aceeaşi bâtă fermă împotriva adversarilor oligarhului. A fost practic un jurământ public, că nu-i va ieşi din cuvânt coordonatorului şi că va lucra cu dedicaţie pentru el.
Ce va face Timofti?
Miza scrutinului prezidenţial a fost tocmai Procuratura Generală. Ambii candidaţi au promis că vor face tot posibilul să nu permită ca în fruntea instituţiei să rămână un pion al lui Plahotniuc. Bine, Maia Sandu i-a spus cu nume şi prenume, Dodon preferând să vorbească de „regim oligarhic”.
Deşi a trecut deja o lună de la scrutin, iată că ne-am pomenit că soarta Procuraturii nu stă nici în mâinile Maiei Sandu şi nici ale lui Igor Dodon, ci ale aceluiaşi Timofti.
Nişte procese judiciare prelungite din cauze cel puţin dubioase au făcut ca raportul privind alegerile prezidenţiale să nu mai ajungă la Curtea Constituţională. Aşa că acum acelaşi Timofti urmează să decidă ce e cu procurorul general.
Teoretic, el are trei variante:
1. Să respingă candidatura pentru că există dubii cu duiumul privind integritatea lui Harunjen şi să-şi mai spele măcar puţin din păcate;
2. Să mai aştepte maximum 2 săptămâni, până ce Curtea Constituţională decide dacă validează sau nu mandatul lui Dodon, astfel spălându-se pe mâini.
3. Să semneze decretul şi să plece în cel mai ruşinos hal posibil din funcţie.
N-ar fi rău totuşi să reflecteze bine înainte de a lua o asemenea decizie, extrem de importantă. Iar dacă mai are un pic de raţiune şi independenţă, atunci cu siguranţă varianta a 3-a nu poate fi luată în calcul.
Dincolo de toate, din păcate, tristul episod de ieri, demonstrează încă o dată că orice „reformă” frumos ambalată şi livrată „partenerilor de dezvoltare” în schimbul granturilor de zeci de milioane de euro poate ascunde o mizerie şi mai mare decât cea pe care am avut-o până acum.
Jurnal.md
