Noua structură, care ar urma să activeze în subordinea Centrului Naţional Anticorupţie, se va ocupa de recuperarea activelor sau a fondurilor provenite din veniturile dobândite din infracţiuni.

Potrivit iniţiativei care aparţine majorităţii parlamentare, funcţionarii noii agenţii vor beneficia, pe lângă salariu, şi de trei la sută din activele recuperate. Disensiunile în cadrul comisiei a început când deputaţii de opoziţie au avut mai multe întrebări cu privire la acest aspect. În loc să ofere explicaţii însă, democratul Sergiu Sîrbu, unul dintre autorii proiectului, i-a acuzat pe aceştia că nu-şi doresc recuperarea banilor furaţi din sistemul bancar.

„Miliardul e la Plahotniuc, la cel de alături de tine şi la toţi ai voştri. Prin asta o să recuperezi tu miliardul, dar până acum de ce nu aţi făcut-o?! A ieşit la tribună Chetraru şi a spus că banii sunt în ţară şi o să-i recupereze în două luni, îţi aduci aminte?!”, i-a reproşat lui Sîrbu deputatul PLDM Tudor Deliu, care a părăsit şedinţa comisiei.

Ulterior, preşedintele fracţiunii liberal-democraţilor a declarat jurnaliştilor că guvernarea nu-şi doreşte recuperarea banilor furaţi de la bănci.

„Ei nu au fost interesaţi şi acum vin cu nişte mişmaşuri aşa ca să ungă ochii la oameni că crearea unor noi agenţii va putea rezolva această problemă în scurt timp. Nu va fi rezolvată această problemă. Cu atât mai mult că această agenţie va fi sub CNA, care a avut misiunea de bază să facă acest lucru. Ei se vede că mai pregătesc un locuşor pentru cineva să mai avanseze în funcţie, să mai numească un şef”, a spus Deliu.

Proiectul a primit aviz pozitiv din partea Comisiei juridice şi urmează să fie dezbătut şi în plen. Precizăm că autorităţile au declarat că până acum au fost recuperate 800 de milioane de lei din banii furaţi de la cele trei bănci.

De cealaltă parte, experţii spun că nu a fost recuperat niciun bănuţ din miliardul furat, iar milioanele cu care se laudă autorităţile că ar fi recuperate sunt, de fapt, veniturile obţinute din vânzarea activelor băncilor falimentare. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.