„Câteva zile în urmă, Publika TV, unul dintre posturile deţinute de unicul oligarh moldovean Vladimir Plahotniuc, a iniţiat un atac împotriva lui Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, lansat la o distanţă de câteva zile după ce Delegaţia UE a publicat o „Declaraţie privind Drepturile Omului”, condamnând practicile antidemocratice ale autorităţilor în persecutarea opoziţiei, a avocaţilor şi apărătorilor drepturilor omului. Acest atac este o consecinţă directă a degradării democraţiei în Moldova. Îl condamnăm şi exprimăm dezaprobarea noastră pentru asemenea practici care se văd tot mai des în media locală controlată politic”, se spune în petiţia societăţii civile.

Liderii de opinie afirmă că Plahotniuc urmăreşte reducerea la tăcere a oricărei voci critice, iar intimidarea unui diplomat european depăşeşte orice limită.

„Cu capacitatea lui financiară şi administrativă, Plahotniuc poate distruge orice semn de opoziţie pentru decenii. Tot de ce el are nevoie de la comunitatea internaţională este neutralitate şi supunerea lor, iar tot de ce el are nevoie de la oamenii din interior este liniştea. Oamenii sunt ameninţaţi, discreditaţi, batjocoriţi şi persecutaţi pentru a fi reduşi la tăcere. Situaţia s-a înrăutăţit într-atât, încât chiar şi reprezentanţii corpului diplomatic devin ţintele acestor atacuri. Intimidarea unui reprezentant al UE în Moldova depăşeşte orice limită. Dacă mass-media lui Plahotniuc vorbeşte astfel despre un diplomat UE, imaginaţi-vă „tratamentul” aplicat unei voci critice locale din partea maşinăriei propagandistice. Dacă nu acţionăm acum, lucrurile se pot agrava”, se mai spune în declaraţie. Vedeţi textul integral al declaraţiei adresate demnitarilor europeni.

Semnaţi aici petiţia în susţinerea lui Pirkka Tapiola şi de condamnare a atacurilor mediatice regizate.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.