DW: Duminica trecută au avut alegeri în regiunea transnistreană. Spre surprinderea tuturor a câştigat detaşat, chiar din primul tur, Vadim Krasnoselski. Ce înseamnă această victorie pentru regiune?

Vlad Kulminski: Pentru mine această victorie nu a fost surprinzătoare. Eu cred că, de fapt, a fost un rezultat destul de logic, pentru că locuitorii din regiunea transnistreană sunt acum interesaţi, în primul rând, de situaţia economică destul de dificilă şi existenţa locurilor de muncă. În 2011, atunci când fostul preşedinte Şevciuk a câştigat alegerile, a promis nişte reforme economice profunde pe care nu le-a realizat. Ceea ce a făcut însă a fost instituirea controlului în toate sferele economiei care aduceauprofit . De aceea, deja după doi ani de guvernare, se cunoştea că Şevciuk va pierde alegerile viitoare. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Aici vreau să menţionez un specific foarte interesant pentru aceste alegeri. Paradoxal, dar situaţia din Republica Moldova, precum şi cea din regiune în întregime, nu au influenţat votul alegătorilor din Transnistria. Oamenii de acolo au pus accent pe preocupările şi grijile lor economice. Pe de altă parte, toţi candidaţii s-au declarat pro-ruşi, iar competiţia dintre ei a fost cine este mai pro-rus decât altul. Şi acest fapt este explicabil, deoarece susţinerea Federaţiei Ruse este crucială pentru existenţa Transnistriei, iar fără aceasta regiunea nu este viabilă.

DW: Cum comentaţi epoca Şevciuk? De ce a dezamăgit?

V.K: În primul rând el nu a reuşit să răspundă cerinţelor cetăţenilor, iar situaţia economică din regiune a devenit şi mai dificilă pe timpul conducerii lui. În regiune sunt mulţi pensionari şi lucrători din sfera bugetară, care au avut de suferit din urma micşorării pensiilor şi salariilor. Aceasta a fost principala cauză al eşecului în alegeri. În al doilea rând, pe parcursul guvernării sale, Şevciuk nu a reuşit să-şi construiască o echipă puternică. Pe de altă parte, Krasnoselski şi-a construit o imagine de conducător dur, puternic, care a lucrat în organele afacerilor interne şi care ar putea face ordine în regiune. Desigur, această imagine a fost mult mai convingătoare pentru oameni.

DW: Ce înseamnă victoria lui Krasnoselski pentru autorităţile de la Chişinău? Va contribui la îmbunătăţirea relaţiilor cu Tiraspolul sau istoria se va repeta?

V.K.: Chiar dacă în R. Moldova alegerile prezidenţiale au fost câştigate de un candidat pro-rus, eu nu cred că vor avea loc schimbări în procesul de reglementare sau în negocierile ce vor avea loc. Totul va rămâne la fel. Deoarece pentru a se reuşi o înaintare în procesul de discuţii, trebuie să construim nişte premise atât interne, cât şi externe. Însă, situaţia la momentul actual nu este favorabilă pentru un progres major în reglementarea transnistreană.

În acest context, un exemplu este cazul lui Vladimir Voronin, fostul preşedinte comunist al ţării. În 2001, când acesta câştiga alegerile de la Chişinău, el a zis că va rezolva conflictul în trei luni. Dar, după trei luni, el a înţeles că este imposibil. La început a încercat să negocieze direct cu Federaţia Rusă, dar a eşuat. După aceea a urmat Memorandumul Kozak, pe care deja Voronin l-a respins. După aceste eşecuri a urmat etapa de internaţionalizare a conflictului transnistrean. Acest exemplu demonstrează că soluţionarea problemei nu depinde de preşedinţi. El depinde mai mult de interesele majore ale diferitor părţi, care participă la negocieri. Moldova trebuie să fie foarte activă, să înţeleagă ce vrea de fapt, iar eu nu văd că noi avem această înţelegere.

O altă problemă este lipsa încrederii. Dacă, de exemplu, la nivelul populaţiei nu există această problemă, deoarece avem o zonă de sate moldoveneşti pe malul stâng al Nistrului, în ceea ce priveşte elitele politice şi economice, diferenţele sunt mari, iar lipsa de încredere este o problemă mare. Totodată, businessmenii din Transnistria, când văd ce fărădelegi se fac la Chişinău, nu prea vor să aibă şi ei de suferit.

DW: Campanie electorală a scos la iveală lupta acerbă dintre clanurile economice din regiune. Mulţi spun că Krasnoselski este omul concernului Sheriff, căruia îi lipsea doar influenţa asupra preşedinţiei. Ce lucruri noi să aşteptăm de la noul preşedinte? Va deveni Transnistria ţara „Sheriff”?

V.K.: Şevcik tot a lucrat în Sheriff şi a făcut lobby pentru interesele acestei companii. Referitor la Krasnoselski, eu nu cred că va exista o dependenţă totală a acestuia faţă de concern. Eu cred că el va juca un rol dominant, dur şi destul de independent, deoarece aşa este legea puterii. Când o persoană obţine puterea, vrea să-şi impună voinţa proprie. În pofida acestui fapt, legăturile vor fi menţinute. În regiune există o artă a compromisurilor nepublice foarte dezvoltată, iar ultimele alegeri au scos la iveală aceste dedesubturi. În trecut, toate scrutinele electorale se desfăşurau foarte liniştit, deoarece existau nişte înţelegeri ascunse. Alegerile din acest an au fost cele mai murdare din toată istoria regiunii, deoarece Şevciuk şi-a creat prea mulţi duşmani. Lupta a fost dusă după principiul „cel care pierde - pierde totul”.

DW: Kremlinul nu s-a implicat în acest scrutin. La Tiraspol nu am văzut panouri electorale cu Putin, iar Federaţia Rusă a fost foarte tăcută. Ce va face Moscova? Va continua să sprijine Tiraspolul sau vor fi mai rezervaţi?

V.K.: Nu, eu cred că relaţia va continua şi chiar va deveni posibil mai strânsă, deoarece ei nu au nici un motiv pentru a pune sub semnul întrebării pro-rusismul lui Krasnoselski sau loialitatea lui. Moscova a fost mai rezervată deoarece ei au tras nişte concluzii după alegerile din 2011. Atunci, ei au suferit nişte eşecuri nu numai în Transnistria, dar şi în alte protectorate ca Abhazia şi Osetia de Sud. Atunci, Kremlinul l-a susţinut pe Anatol Kaminskii, care a pierdut într-un final acele alegeri cu o diferenţă majoră.

Totodată, Rusia îşi va menţine prezenţa aici, deoarece Moscova percepe atât Transnistria, cât şi Moldova, ca spaţiu de securitate al Rusiei. Totodată, în pofida acestei susţineri, Kremlinul nu va accepta independenţa regiunii, deoarece aceasta poate conduce la pierderea oricăror pârghii de control asupra Tiraspolului.

DW: La Chişinău preşedinte a fost ales socialistul Igor Dodon, care a promis rezolvarea diferendului prin federalizarea ţării. Care va fi relaţia dintre Dodon şi Krasnoselski? Vor reuşi ei să găsească o limbă comună şi să construiască o federaţie?

V.K.: Eu nu cred că ei vor avea o relaţie cordială, pentru că, repet, aceasta nu depinde de lideri, ci de marile puteri implicate în proces. Procesul de reglementare este foarte complicat şi nu poate fi atins un succes în 2-3 luni. Totodată, faptul că şi Dodon şi Krasnoselski sunt pro-ruşi, de asemenea, nu va însemna prea mult. Mai ales că socialistul nu are pârghii instituţionale pentru a promova reglementarea, iar el va trebui să colaboreze în acest sens cu parlamentul şi guvernul de la Chişinău. Mai mult ca atât, eu cred că Dodon a început greşit din start, deoarece în cadrul campaniei electorale el a prezentat un plan de federalizare, unde toate poziţiile de negocieri cheie nu se află la Chişinău. Acum el se află într-o situaţie dificilă. Să facă un pas înapoi sau să mergi mai departe este primejdios, deoarece aceasta poate să nu mai fie în interesul R. Moldova. Astfel, dacă el nu va reuşi să atragă pe cineva în echipa sa, care să se priceapă în aceasta problemă, el va intra în impas.

Cuvântul „federaţie” este pur şi simplu o sperietoare, pentru că foarte puţină lume înţelege ce înseamnă aceasta. Spre exemplu, SUA, Germania şi chiar Rusia sunt federaţii. Cu toate acestea, ele sunt nişte state puternice şi unitare. Ceea ce presupune Dodon sub denumirea de federaţie este de fapt un fel de propagandă. Ceea ce a scris el în planul său de rezolvare a diferendului este de fapt un model de confederaţie, ceea ce presupune o uniune a două entităţi aproape independente. Desigur, acest fapt pentru Republica Moldova este inadmisibil. Noi trebuie să avem o abordare foarte profesionistă în această problemă. Orice reglementare a conflictului Transnistrean trebuie să se soldeze cu consolidarea unui stat viabil, independent şi puternic.

DW: Anul acesta, preşedinţia Germaniei din OSCE a reuşit parţial să deblocheze negocierile în formatul 5+2, iar în 2017 ştafeta va fi preluată de Austria. Cum vedeţi evoluţiile în aceste negocieri? Vor continua cu succes sau vor intra în stand-by?

V.K.: Eu cred că ceea ce a făcut Germania în acest an a fost o constatare oficială că negocierile sunt în impas. Spun aceasta pentru că înainte de preşedinţia Berlinului, lumea se prefăcea că ei parcă fac ceva, parcă rezolvă ceva, dar a fost doar o aparenţă. În realitate, Germania a arătat că politica paşilor mici nu ne va duce nicăieri, pentru că dacă noi vrem să soluţionăm ceva minor în această situaţiei, noi inevitabil ne atingem de chestiuni de statut şi de reglementarea politică. Astfel, pentru Austria situaţia va fi foarte dificilă, iar ei vor trebui să lărgească spaţiul de negocieri, să creeze alte mecanisme şi, cumva, să includă acea reglementare politică în agenda de negocieri. Altfel, dialogul va intra în impas. Aşa cum merg lucrurile acum, orice progres va fi imposibil.