Potrivit lui, deşi cererea a fost depusă în septembrie, decizia a fost luată abia acum. Chironda declară că în urma unor discuţii se va decide ce va urma: „Judecătorii de la CSJ s-au gândit patru luni dacă să examineze sau nu dosarul nostru şi au decis că totuşi nu face.Vom discuta în cadrul Biroului Grupului de iniţiativă şi vom decide ce facem mai departe. E posibil să mergem la CEDO, ca să arătăm până la urmă că avem dreptate şi că „justiţia” din RM a luat cetăţenilor un drept democratic fundamental”. 

„Cu Chirtoacă situaţia oricum e clară. Nu mai are multe garduri de... vopsit. Se pare că nourii se adună asupra primăriei şi degrabă va ploua cu dosare. Însă noi trebuie să mergem până la capăt. Să avem un precedent, chiar dacă vom avea un răspuns peste câţiva ani. Ca să nu mai îndrăznească niciun judecător să îşi bată joc de drepturile elementare ale cetăţenilor”, a scris Victor Chironda pe pagina sa de Facebook.