De asemenea, preşedintele Uniunii Pensionarilor, Victor Leancă, critică dur reforma sistemului de pensii care a fost votată de Parlament în regim nocturn, fără a ţine cont de poziţia societăţii civile. Astfel, reprezentanţii Uniunii anunţă că vor organiza proteste, iar primul miting va avea loc pe 16 decembrie în faţa Guvernului, unde persoanele de vârsta a treia vor manifesta împotriva reformelor antipopulare realizate de actuala guvernare.

„În situaţia în care părerea pensionarilor şi a altor categorii de populaţie referitor la reforma sistemului de pensie a fost totalmente ignorată de guvernare, reieşind din modul sfidător de aprobare a proiectelor de legi ce vizează această reformă, Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova îndeamnă toţi cetăţenii să iasă pe data de 16 decembrie 2016, la orele 11:00 la un marş de protest împotriva acestei pseudoreforme pensionare antipopulare, care se va desfăşura în faţa Guvernului”, se arată în declaraţii Uniunii Pensionarilor.

Totodată, persoanele de vârsta a treia anunţă că întrucât au fost aduse la pragul sărăciei, pensionarii îşi rezervă dreptul de a cere alegeri anticipate libere şi corecte.

Declaraţia integrală a reprezentanţilor Uniunii Pensionarilor:
 
„Consiliul de Administrare al Uniunii Pensionarilor din Republica Moldova, ţinând cont de situaţia creată în rândurile oamenilor de vârsta a treia, în numele şi la solicitările acestora (pensionari din mediul scriitorilor, artiştilor plastici, oamenilor de artă, avocaţilor, jurnaliştilor, medicilor, oamenilor de ştiinţă din cadrul Academiei de Ştiinţe şi a tuturor instituţiilor de învăţământ superior, profesorilor şi educatorilor din şcoli şi grădiniţe, dar în special al oamenilor de rând din satele şi raioanele republicii) ne adresăm Preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova să ia act de doleanţele acestora, privind problema reformei în sistemul de pensii.

Constatăm cu mare tristeţe şi părere de rău că în ţara noastră bătrânii practic sunt abandonaţi de statul pe care l-au deservit zeci de ani, muncind în sudoarea frunţii pe şantiere, în şcoli, spitale, gospodării agricole, apoi lăsaţi în voia sorţii, aduşi la sapa de lemn, la limita genocidului social.

Proiectul reformei sistemului de pensii, care vizează circa 700 mii de cetăţeni a fost elaborat în grabă, fără consultări publice, deşi noi, reprezentanţii Uniunii Pensionarilor din RM, am insistat în repetate rânduri să participăm în activitatea grupului de lucru, care s-a ocupat cu problema în cauză în cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Guvernul a insistat şi a adoptat pe furiş proiectul dat, deşi a fost criticat de mulţi experţi şi sindicate, ignorând părerile şi propunerile societăţii, folosind momentul când oamenii sunt preocupaţi de problemele sărbătorilor de iarnă. Menţionăm faptul că termenul limită pentru prezentarea propunerilor de la societate civilă a fost stabilit de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale până la 14 decembrie, însă executivul a aprobat proiectele de acte legislative ce ţin de reforma sistemului de pensii deja pe 5 decembrie, iar Parlamentul le-a votat în prima lectură pe data de 8 decembrie în condiţii nocturne, fără nicio consultare cu societatea civilă. Este cu atât mai sfidător, cu cât în campania electorală prezidenţială reprezentanţii puterii, în special cei de la PD, dădeau garanţii în faţa alegătorilor că cenzul de vârstă nu va fi modificat!
 
Guvernul, fiind responsabil de dezastrul social-economic din ţară, încearcă să facă reforme pe contul cetăţenilor, punând pe umerii acestora propriile greşeli şi crime.

Ţinând cont că durata şi speranţa de viaţă din Moldova e foarte mică şi calitatea ei la majoritatea cetăţenilor e dezastruoasă, ridicarea cenzului vârstei de pensii şi stagiului de cotizare ar fi trebuit să fie ultima etapă în reformarea sistemului de pensionare. La fel, nu acceptăm schimbarea formulei de calculare a pensiei pentru pensionarii, care după ieşirea la pensie continuă să fie încadraţi în câmpul muncii. După aprobarea modificărilor propuse de Guvern pensia acestora se va micşora.

Totodată, atenţionăm că proiectul aşa-zisei reforme nu este însoţit de calcule de argumentare şi nu sunt identificate surse financiare pentru majorări de pensii, promise de guvernare începând cu anul 2017.

Noi, membrii Consiliului Uniunii Pensionarilor din republică suntem solidari şi dorim o reformă eficientă şi nu mimată a sistemului de pensii!

 Lichidarea tuturor schemelor criminale de sustragere a banilor din buget şi din întreprinderile de stat, deoffshorizarea economiei, introducerea unor stimulente de ordine fiscală pentru businessul legal, lupta intransigentă cu achitarea salariilor în plic, întoarcerea miliardului furat şi tragerea la răspundere a celor implicaţi şi vinovaţi, crearea unui fond de sprijin al oamenilor de vârsta a treia în baza dividendelor neachitate, anularea legii privind emisiunea obligaţiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiunilor de plată derivate din garanţiile de stat nr. 807 din 17.11.2014 şi nr. 101 din 01.04.2015 emise de către guvernele Leancă şi Gaburici, lupta reală cu marea corupţie, reforma justiţiei, reforma administraţiei publice centrale şi alte mijloace pot servi în mod real ca instrumente economice de bază în reforma sistemului de pensii. Schimbările menţionate ar însemna eliberarea economiei din captivitate, lucru care poate fi realizat numai în condiţiile unui stat liber, în afara unui regim mafiot.

Considerăm, de asemenea, că reforma sistemului de pensii ar fi oportună dacă s-ar desfăşura pe etape.

I. În primul rând, susţinem iniţiativa opoziţiei antioligarhice care propune majorarea pensiilor conform prevederilor art. 47 din Constituţia Republicii Moldova, prin crearea unui fond social special din următoarele surse financiare: din impozitul special pentru operaţiunile financiare cu firmele-offshore, impozitul pentru anumite imobile de lux şi automobile, taxe speciale pentru jocurile de noroc, mijloacele financiare obţinute în urma înstrăinării bunurilor ale demnitarilor de stat, judecătorilor şi a altor oligarhi precum şi rudelor acestora care nu vor fi în stare să probeze provenienţa surselor de procurare ale acestor bunuri etc., lichidarea pensiilor speciale pentru anumite categorii de cetăţeni, suspendarea indexării pensiilor care depăşesc 4 salarii medii pe economie, introducerea contribuţiilor de asigurări sociale obligatorii pentru toate persoanele care sunt angajate sau îşi desfăşoară o activitate economică, crearea mediului ambiant favorabil sub toate aspectele pentru dezvoltarea fondurilor nestatale de pensii.

 II. De asemenea, în cea de-a doua etapă, cerem majorarea pentru cei care au ieşit la pensie în perioada anilor 2001-2018 pe calea indexării venitului lunar asigurat, ţinându-se cont de majorarea pensiei efectuată în primii doi ani, aplicarea formulei cu indexarea venitului lunar pentru perioada anilor 2001-2018 celor ieşiţi la pensie începând cu anul 2019, oferirea dreptului contribuabililor să redirecţioneze o parte din contribuţiile de asigurări sociale în fondurile nestatale de pensii.

În situaţia în care părerea pensionarilor şi altor categorii de populaţie referitor la reforma sistemului de pensie a fost totalmente ignorată de guvernare, reieşind din modul sfidător de aprobare a proiectelor de legi ce vizează această reformă, Uniunea Pensionarilor din Republica Moldova îndeamnă pe toţi cetăţeni să iasă pe data de 16 decembrie 2016, la orele 11 la un marş de protest împotriva acestei pseudoreforme pensionare antipopulare, care se va desfăşura în faţa sediului Guvernului.

În condiţiile în care actuala guvernare nu va ţine cont de propunerile noastre şi ale opoziţiei antioligarhice de reformare reală a situaţiei persoanelor de vârsta a treia, aduşi la disperare şi genocid social de o guvernare incapabilă şi antipopulară, ne rezervăm dreptul de a cere alegeri anticipate libere şi corecte, după punerea în ordine a listelor electorale, a registrului de stat privind evidenţa populaţiei, scoaterea presei şi a instituţiei de reglementare din captivitatea oligarhică. Cu atât mai mult cu cât adoptarea în regim de urgenţă a unor legi ce exonerează de răspundere pe beneficiarii îmbogăţirilor ilegale pe seama cetăţenilor si desemnarea obscură a procurorului general demonstrează tendinţe criminale, dictatoriale ale actualului regim”.