„Reacţia societăţii civile este determinată de sensibilitatea şi dualitatea proiectelor, abordarea insuficientă a subiectului şi, în mod deosebit, impactul acestora asupra societăţii. Organizaţiile neguvernamentale constată cu profundă îngrijorare că aceste iniţiative vor duce la o amnistiere totală a persoanelor care şi-au însuşit averi în mod ilegal, în special pentru funcţionarii publici”, susţin semnatarii apelului.

Organizaţiile mai atrag atenţia asupra investiţiilor masive ale partenerilor de dezvoltare în reformarea sectorului justiţiei, în prevenirea şi combaterea corupţiei în Republica Moldova şi în consolidarea autorităţilor anticorupţie.
 
„Ar fi logic ca, în asemenea circumstanţe, guvernanţii să fie preocupaţi de funcţionarea eficientă a autorităţilor de resort, astfel încât să fie responsabilizaţi demnitarii care au acumulat averi ilicit. Prin adoptarea proiectelor nr. 451 şi nr. 452 va deveni imposibilă tragerea la răspundere a persoanelor juridice şi fizice, în special a demnitarilor publici, care nu au declarat sau au declarat la valori reduse averea”, se mai spune în declaraţia semnată de 30 de ONG-uri.
 
Autorii apelului susţin că liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală sunt inadmisibile, deoarece acestea „legalizează ilegalităţi şi compromit eforturile de combatere ale corupţiei şi de edificare a unui stat de drept în Republica Moldova”.

Click pentru a vedea apelul:
 

Precizăm că proiectul vizat prevedere liberalizarea capitalului astfel încât să permită persoanelor să declare capitalul ce le aparţine şi care anterior se afla în posesia altor persoane fizice sau nu era declarat deloc în schimbul unei taxe modeste de doar 2%. Cu alte cuvinte, averile ascunse vor fi practic legalizate, dacă cel care le-a obţinut va da 2 la sută din acestea statului.

Fostul premier Ion Sturza a menţionat că acest proiect vine să spele de păcate „un grup restrâns de escroci”, care se vor pomeni peste noapte „amnistiaţi” fiscal. „Guvernanţii în mare secret mai pregătesc o lege şi speră să o voteze la mijloc de noapte. Sună aparent inofensiv: Legea privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală. În realitate, e o banală amnistie TOTALĂ fiscală. Nelimitată în timp şi în spaţiu! Această „lege” prevede că tot ce a fost dobândit ilicit, mijloace băneşti, bunuri mobiliare şi imobiliare, mijloace de transport, (atenţie!!!) capitalul în bănci etc., se consideră legal doar prin substituirea unei fiţuici la „organele” statului. Închipuiţi-vă, tipi gen Shor&Co vor deveni curaţi ca lacrima! În plus, se anulează toate restanţele şi penalităţile, datorate în timp statului!”, a fost reacţia fostului premier.

Şi liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a îndemnat societatea civilă să nu tolereze această acţiune a guvernanţilor şi să ia atitudine. „Moldoveni, după ce aţi fost furaţi de miliardele acumulate în ultimii 25 de ani, Plahotniuc va restitui 2% din ele, pe care, împreună cu ce vom plăti spre recuperare în următorii 25 de ani, şi le va însuşi în mod „legal” prin monopolurile statului capturat. Îndemn societatea civilă să se convoace de urgenţă, să se ia atitudine în cele trei chestiuni vitale, desemnarea criminală a unui procuror general corupt, legea amnistierii hoţilor de miliarde şi atacul continuu bestial asupra Jurnal TV şi a altei prese libere”, a declarat liderul DA.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.