„Cât vom mai tolera mizeria aceasta de „Shor”?! Un „Shor” colectiv al celor depravaţi moral, care nu au habar de existenţa bunului simţ. Şi care, evident, nu au limite, nici nimic sfânt. Or, „sfântul” lor ar fi „popa” Marchel. Domnule Plahotniuc, luaţi-vă câinii turbaţi din spaţiul public! Puneţi-i, cu botniţe, în cuşcă!”, a comentat Ion Sturza.

„Veţi ajunge, totuşi, să vă fie ruşine de măcelul mediatic la care este supusă nu numai Maia Sandu, ci şi poporul acestei nefericite ţări! Credeţi-mă, vor trece şi aceste alegeri, vor rămâne însă sechelele morale. Timpul va judeca şi va judeca foarte dur!”, a adăugat fostul premier.

Secretarul general al PAS, Igor Grosu, a declarat astăzi că transferurile băneşti efectuate ieri în conturile Partidului Acţiune şi Solidaritate au fost înscenate de oligarhul Vladimir Plahotniuc împreună cu aliaţii săi, candidatul socialiştilor la prezidenţiale, Igor Dodon, şi controversatul afacerist şi primar al oraşului Orhei Ilan Shor. Toate cu scopul de a ponegri imaginea candidatului comun al partidelor de centru-dreapta, Maia Sandu. 

Potrivit lui Igor Grosu, banii care au ajuns în conturile Partidului Acţiune şi Solidaritate au fost transferaţi de un individ cu trecut penal, care este folosit pentru a înlătura concurenţii electorali şi persoanele care nu sunt pe placul guvernării.

Reprezentanţii Partidului Acţiune şi Solidaritate susţin că scenariul ar fi fost pus la cale acum câteva zile, într-un restaurant din capitală, unde s-ar fi întâlnit cel care a efectuat transferul, Veaceslav Galoi, cu socialistul Ion Ceban şi cu un cumătru de-al lui Igor Dodon, în prezent angajatul lui Ilan Shor, Viorel Melnic.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.