Potrivit lui Grosu, banii care au ajuns pe conturile PAS au fost transferaţi de un individ cu trecut penal, care este folosit pentru a înlătura concurenţi electorali şi persoanele care nu sunt pe placul guvernării.

„Atacul este înscenat de contracandidatul Maiei Sandu, Igor Dodon. Ieri, o persoană cu un trecut penal, pe nume Veaceslav Galoi, a efectuat patru transferuri a câte 70 de mii de lei în contul PAS. Departamentul care se ocupă de trezorerie a făcut verificarea acestor transferuri şi am stabilit că acest personaj este erou al mai multe investigaţii. El este un client permanent al CNA care este folosit de autorităţi fie împotriva concurenţilor politici, fie împotriva celor care nu sunt pe placul guvernării”, a declarat Igor Grosu.

„Atunci când contracandidatul Igor Dodon nu mai are niciun argument, el recurge la astfel de metode murdare. Noi constatăm iarăşi că Plahotniuc, împreună cu instrumentul lui pentru jocuri murdare, Shor, şi cu partenerul lui politic, Igor Dodon, pot doar să facă doar măgării în ţara asta, pot să însceneze astfel de atacuri”, a spus reprezentatul PAS.

Mai mult, secretarul general al PAS a menţionat că înainte ca banii să apară pe conturile partidului, un blogger, deja, anunţa despre aceste transferuri. Mai mult, reprezentanţii PAS au aflat despre o întâlnire dintre reprezentantul PSRM, un om din anturajul lui Dodon şi persoana care a efectuat transferurile pe contul PAS.

„Un lucru foarte curios este că un blogger a aflat încă la orele 15:00 despre patru transferuri. Sunt informaţii. Noi nu credem că banca ar fi oferit această informaţie. Bănuim că acest individ a fost în această combinaţie pentru înscenarea acestui atac împotriva PAS. Tot ieri, am aflat că, cu câteva zile în urmă, într-un local din capitală, a avut loc o întâlnire amicală a trei personaje – Viorel Melnic, cumătrul lui Igor Dodon şi angajat al lui Ilan Shor, reprezentantul PSRM Ion Ceban şi Veaceslav Galoi. Aceşti trei indivizi au pus la cale acest scenariu”, a mai explicat Igor Grosu.

În acest context, Igor Grosu a anunţat că PAS a început imediat returnarea banilor veniţi pe contul PAS.

Totodată, secretarul general PAS a făcut apel către CNA, SIS şi MAI pentru a investiga acest atac: „Noi facem un apel către CNA, SIS, MAI să investigheze foarte atent acest caz. Noi o să punem la dispoziţie datele pe care le avem”.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.