Conducerea PPDA a mers în raionul Glodeni pentru a reprezenta candidatul comun al forţelor antioligarhice, Maia Sandu. Prima oprire a avut loc în satul Cuhneşti. Următoarea întâlnire s-a desfăşurat în satul Fundurii Vechi. Printre subiectele de discuţie s-a numărat programul Maiei Sandu, dar şi activitatea candidatului socialiştilor, Igor Dodon.

„A vota astăzi cu Dodon sau a nu merge la vot înseamnă a-i arunca un colac de salvare lui Plahotniuc. Din păcate, Dodon a demonstrat că pentru el mai important decât să-şi pună cravata de preşedinte nu există pe lumea asta”, a declarat Andrei Năstase.

„Avem de-a face cu un om nedemn, necinstit, un fariseu, de fapt. Se afişează cu popii sau îşi face vreo două-trei fotografii la biserică şi se dă mare creştin şi atacă pe cineva care trăieşte acest sentiment al dreptăţii”, a adăugat liderul PPDA.

Sătui de ipocrizie s-au arătat şi sătenii care îşi doresc paşi concreţi în schimbarea situaţiei din Moldova.

Menţionăm că, anterior, şeful PSRM, Igor Dodon, a negat faptul că ar fi omul oligarhului Vladimir Plahotniuc, iar cel din urmă nu a comentat acuzaţiile.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.