Într-un apel către cetăţeni, liderul PPDA îndeamnă populaţia să nu se lase manipulată de un om care a putut, de atâtea ori, să schimbe situaţia în ţară şi niciodată n-a făcut-o. 

În aceste condiţii, Andrei Năstase susţine că Maia Sandu rămâne singurul candidat, a cărui victorie poate să dea o şansă ţării şi tuturor cetăţenilor, o şansă la libertate şi la creşterea bunăstării naţionale. 

„Maia Sandu nu se va eschiva şi nu va spune lucruri diferite la Moscova, Bruxelles sau la Bucureşti. Dar, cel mai important, Maia Sandu va fi sinceră cu poporul său şi va fi un preşedinte pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Victoria ei reprezintă salvarea şi „biletul spre viitor” pentru toţi, iar înfrângerea – păstrarea regimului Plahotniuc şi continuarea vectorului de jefuire şi distrugere a poporului”, a mai adăugat liderul Platformei Demnitate şi Adevăr.

Vedeţi mai jos apelul lui Andrei Năstase către cetăţenii Republicii Moldova:

Dragi concetăţeni! Vedem că astăzi Igor Dodon încearcă să continue politica lui Plahotniuc de divizare a societăţii după criterii etnice şi geopolitice. Între „ai noştri” şi „străinii”. Între susţinătorii integrării europene şi adepţii uniunii vamale şi euroasiatice. Între unionişti şi statalişti.

Am mai trecut prin asta. În timp ce încercam să aflăm în toţi aceşti ani cine şi ce ţară iubeşte, nouă ni s-a furat ţara. Au furat zeci de miliarde de lei din sistemul bancar. Ne obligă să plătim sute de milioane de dolari anual în buzunarul firmelor offshore ale lui Plahotniuc pentru energia electrică, telecomunicaţii, medicamente, produse, etc. Ne forţează să dăm mită demnitarilor şi judecătorilor care demult nu mai lucrează pentru cetăţenii ţării noastre, ci pentru o grupare criminală îngustă, care îl controlează inclusiv pe Dodon. 

Au alungat din ţară peste un milion de concetăţeni de-ai noştri apţi de muncă, distrugând zeci de mii de familii şi lăsând sute de mii de copii fără grija părintească. Şi asta a făcut-o mafia internaţională condusă de Plahotniuc, fără să întrebe preferinţele naţionale şi geopolitice ale celor pe care i-a jefuit şi i-a făcut să plece din ţară. Poate a venit timpul să oprim confruntarea dintre noi şi s-o îndreptăm împotriva acestui regim criminal? 

Dodon nu vrea să lupte cu actuala putere. El a fost mereu legat de ea. Şi atunci când era ministru al Economiei şi i-a permis lui Plahotniuc să-şi infiltreze oamenii în toate instituţiile de stat controlate de minister – Moldtelecom, Metalferos, MoldovaGaz, Energocom şi altele, dar şi să cumpere hotelul Codru la un preţ de 6 ori mai mic. Şi atunci când zbura peste hotare cu avionul lui Plahotniuc. Şi atunci când, în 2011, a refuzat să voteze pentru demiterea lui Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Şi când, în 2012, a salvat Alianţa bandiţilor Plahotniuc-Filat-Ghimpu, votând pentru preşedintele lor de buzunar. Credem că preţul acestui gest „generos” al lui Dodon îl vom afla atunci când va dori Plahotniuc, care a făcut o înregistrare interesantă la acest subiect. Şi atunci când a votat cu toată fracţiunea sa pentru păstrarea controlului lui Plahotniuc asupra televiziunilor cu acoperire naţională până în 2021, de aceea populaţia continuă să primească zilnic doza de propagandă otrăvită a acestui holding media. Şi chiar şi atunci când a ieşit la proteste şi a încercat din start să le politizeze, protestând sub drapele partinice pentru a reduce valul manifestărilor populare împotriva lui Plahotniuc. Mai apoi, când principalul proxenet al ţării a trecut prin cele mai grele clipe ale carierei sale politice, văzând unirea societăţii împotriva sa, Dodon a părăsit brusc mişcarea protestatară dintr-un motiv inventat la hotelul Nobil şi nu a mai participat la protestele în masă. 
 
Exemple pot fi aduse multe. Dar vă rugăm doar să vă amintiţi de momentul surprins de camerele din Parlament, când Dodon literalmente a sărit ca ars atunci când de el s-a apropiat Plahotniuc. Oare după asta poate cineva să creadă că Dodon este un luptător neînfricat cu oligarhia şi că realmente vrea să distrugă regimul actual? 
 
Un mit este şi marea dragoste a lui Dodon faţă de Rusia şi de vorbitorii de limbă rusă din Moldova. Uitaţi-vă de câte ori în ultimii 8 ani acesta şi-a schimbat orientarea. În 2008-2009, mulţi cetăţeni au auzit de la Dodon, pe când era ministru al Economiei, discursuri permanente despre ireversibilitatea vectorului european al Republicii Moldova. În 2010-2012, el spunea că Uniunea Vamală este o poveste de adormit copiii. Imediat însă cum i-a convenit, s-a transformat în cel mai bun prieten al Rusiei. Ce-i drept, această prietenie poartă mai mult un caracter declarativ şi se rezumă la posibilitatea de a exporta fructe în Federaţia Rusă de către anumite firme, selectate personal de Igor Nicolaevici. 
 
Problema aflării legale în Rusia a sutelor de mii de concetăţeni Dodon aşa şi n-a rezolvat-o şi majoritatea dintre cetăţenii moldoveni sunt nevoiţi să plătească mite exorbitante pentru a se putea afla în această ţară. Fiţi siguri, dacă mâine Dodon va avea beneficii personale, el se va întoarce la 180 de grade şi îşi va schimba cu uşurinţă preferinţele legate de politica externă.
 
Dragi concetăţeni! Nu permiteţi să fiţi prostiţi de un om care a putut de atâtea ori să schimbe situaţia în ţară şi niciodată n-a făcut-o. 
 
În condiţiile actuale ale Republicii Moldova, Maia Sandu rămâne singurul candidat a cărui victorie poate să dea o şansă ţării noastre şi tuturor cetăţenilor, o şansă la libertate şi la creşterea bunăstării naţionale. 
 
Răsturnarea dictaturii lui Vladimir Plahotniuc, implementarea unor reforme energice şi salvatoare, curăţirea Moldovei de corupţie şi de criminalitatea îmbogăţită care a pus mâna pe putere, promovarea unei politici interne şi externe echilibrate - toate acestea reprezintă singura cale de salvare, singura speranţă pentru toţi cetăţenii RM, indiferent de apartenenţa etnică şi socială, de limba de comunicare şi de statutul social. 
 
Doar victoria candidatului unic al forţelor antioligarhice poate soluţiona toate aceste probleme şi este în măsură să salveze Moldova de la degradare şi pieire. Pentru Moldova, în acest moment, nu se pune dilema „cu Europa sau cu Rusia”. Atât timp cât în ţară domneşte principalul oligarh şi aliaţii săi, răspunsul va fi mereu simplu: „nici cu Europa, nici cu Rusia, numai cu Plahotniuc”. Nici Rusia, nici România, nu sunt principala problemă a Moldovei, ci regimul Plahotniuc şi complicele său Dodon, care depinde în totalitate de el şi pentru a cărui victorie sunt folosite practic toate resursele oligarhului. Doar prin unificarea eforturilor şi doar consolidându-ne, putem schimba această situaţie şi putem ieşi din impas. 
 
Maia Sandu nu se va eschiva şi nu va spune lucruri diferite la Moscova, Bruxelles sau la Bucureşti. Dar, cel mai important, Maia Sandu va fi sinceră cu poporul său şi va fi un preşedinte pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Victoria ei reprezintă salvarea şi „biletul spre viitor” pentru toţi, iar înfrângerea – păstrarea regimului Plahotniuc şi continuarea vectorului de jefuire şi distrugere a poporului.