Membrul Biroului Politic al PAS, Liliana Onofrei, s-a adresat lui Dodon, declarând că metodele pe care le foloseşte sunt josnice, iar acuzaţiile la adresa Maiei Sandu sunt nefondate.

„Igor Dodon a îndrăznit să folosească în campania electorală o problemă care este suicidul, venind cu cifre incorecte, cu insinuări că problema suicidului ar putea fi provocată de anumite acţiuni, ce ţin de domeniul educaţiei. De aceea, vrem, cu toată convingerea, să-i adresăm acest reproş - Domnule Dodon, este foarte josnic ceea ce faceţi dumneavoastră! Există mult mai multe lucruri, precum singurătatea – în RM foarte mulţi copii sunt singuri, pentru că părinţii nu le sunt alături. Şi aceste lucruri au fost semnalate încă din 2004”, a spus Liliana Onofrei.

Totodată, secretarul PAS, Igor Grosu, a spus că pretendentul la funcţia de preşedinte Igor Dodon, de fapt, n-a răspuns la nicio întrebare care-l viza, în special, la cele privind veniturile sale în calitate de funcţionar public.

„Potrivit presei independente de investigaţii s-a demonstrat că Igor Dodon a fost implicat în construirea schemelor ce ţin de importul de carne. El a pus umărul din greu la crearea cadrului legal, ca să devenim o ţară prin care s-au spălat milioane de dolari. Referitor la acuzaţia privind călătoria Maiei Sandu la un forum internaţional în 2012, iarăşi, este o minciună că a fost o vizită privată. Printr-o hotărâre a guvernului mai mulţi miniştri au participat, o diferenţă este că demnitarii oneşti folosesc mijloace legale de a se deplasa, iar Dodon foloseşte avioanele lui Plahotniuc. Maia Sandu a demonstrat că poate face reforme, are caracter, de aceea, ca echipă a Maiei Sandu, putem vedea continuitatea reformelor din domeniul educaţional, ceea ce nu vedem în domeniul economic, care este dezastruos la moment”, a spus secretarul PAS, Igor Grosu.

Virgil Pâslariuc, membru al Biroului politic naţional al PAS, a spus că doar politicienii iresponsabili pot diviza cetăţenii în funcţie de etnie, de limbă, dacă sunt sau nu patrioţi, credincioşi sau necredincioşi. „Falsurile despre sirieni, despre biserici, despre masoni, chiar dacă au fost combătute, sunt tirajate în continuare. Implicarea Bisericii în această campanie este îngrijorătoare. Misiunea Bisericii este să unifice, nu să dezbine”, a subliniat politicianul.

Membrii PAS au făcut un apel de mobilizare către toţi oamenii de bună credinţă, ca aceştia să meargă din casă în casă, explicând celor care nu au ieşit la vot cât este de important să-şi exercite acest drept, fără să se lase manipulaţi.