Partidul de la guvernare, precum şi cele care se pretind a fi în opoziţie, nu au acceptat nici măcar includerea pe ordinea de zi a unui proiect de lege în acest sens, propus de deputatul independent Valeriu Ghileţchi şi susţinut de PLDM. Precizăm că, ieri, şi Comisia Electorală Centrală a respins o solicitare în acest sens făcută de Maia Sandu. Şi asta chiar dacă la alegerile parlamentare din 2014 tinerii au putut să-şi exercite dreptul de vot în localităţile în care învaţă.

„Am văzut că tinerii au participat într-un număr limitat la alegeri. Cred că şi lipsa acestei posibilităţi de a vota în localităţile în care învaţă i-a oprit. Am putea vota acest proiect în două lecturi, apoi să fie promulgat, astfel ca, în turul doi al alegerilor, să intre în vigoare”, a declarat Ghileţchi.

Iniţiativa însă nu le-a picat prea bine deputaţilor din PD, PSRM şi PCRM, care, imediat, s-au pronunţat împotrivă.

„Propuneţi să-l votăm, deci, cu încălcarea tuturor prevederilor legislaţiei, dar şi a recomandărilor Consiliului Europei”, a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

„Când omitem anumite greşeli nu încălcăm nimic. Din contra, retragerea unui drept este o încălcare a Consiliului Europei”, a insistat Valeriu Ghileţchi.

„Poate anulăm şi rezultatele primului tur? Cine schimbă regulile de joc în timpul jocului? Categoric suntem împotrivă”, a intervenit şi liderul PCRM, Vladimir Voronin.

Singura fracţiune din Parlament care s-a pronunţat pentru introducerea acestui proiect pe ordinea de zi a fost cea a liberal-democraţilor. 

„Fracţiunea PLDM consideră că acest proiect trebuie inclus pe ordinea de zi. Facem un apel către membrii CEC. În 2014, studenţii au dobândit acest drept, să poată vota în raza localităţii în care învaţă. Există şi o hotărâre a Curţii Constituţionale care specifică faptul că legiuitorul nu trebuie să încalce principiile internaţionale anterior dobândite. Considerăm că nimeni nu poate fi privat de un drept dobândit prin lege. Propunem să discutăm acest proiect sau facem apel către CEC să intre în esenţa acestei prevederi şi să nu-i lipsească pe tineri de acest drept”, a declarat liderul fracţiunii PLDM, Tudor Deliu.

Nici socialiştii nu au fost prea încântaţi ca tinerii să obţină dreptul de a vota în localităţile în care îşi fac studiile. „Acum, suntem deja în perioada în care merge procesul electoral. Nu este corect din punct de vedere al legislaţiei şi al recomandărilor Consiliului Europei. Aceste persoane nu sunt absolut limitate de dreptul de a vota. Să nu modificăm legislaţia când cuiva îi pare că ceva trebuie făcut. Trebuie să demonstrăm că suntem o ţară civilizată”, a afirmat deputatul PSRM Vladimir Ţurcan.

În cele din urmă, proiectul care i-ar fi ajutat pe tineri să voteze fără cheltuieli suplimentare a fost respins de aleşii poporului.

Astăzi, mai mulţi tineri, nemulţumiţi de faptul că CEC a respins solicitarea Maiei Sandu, au anunţat un protest la ora 14:00, în faţa Comisiei Electorale Centrale.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.