Cârdăşia Plahotniuc-Dodon poate distruge definitiv Republica Moldova, pentru că, dacă liderul PSRM câştigă turul II al prezidenţialelor, acesta va deveni una dintre marionetele oligarhului şi nimic mai mult. Iar asta înseamnă că cel care controlează, practic, toate instituţiile statului, Guvernul, organele de drept, sistemul judecătoresc, va avea control deplin şi în instituţia prezidenţială. Aşa se explică de ce Plahotniuc a încercat din răsputeri să-l facă pe Dodon preşedinte din primul tur. L-a sacrificat pe Lupu, şi-a declarat susţinerea pentru Maia Sandu, ca să o compromită, a strunit toţi membrii PD să facă agitaţie pentru Igor Dodon, iar televiziunile pe care le deţine – să continue atacurile asupra Maiei Sandu şi să-l menajeze pe Dodon.

Sugestiv este şi comportamentul lui Marian Lupu. Cu puţin timp înainte de a fi retras, în cadrul unei dezbateri cu Dodon, Lupu s-a scăpat cu vorba sau a spus-o intenţionat, într-un moment de gelozie, că „nu se ştie cine dintre ei se cunoaşte mai bine cu Plahotniuc”. Atitudinea liderului PD a devenit şi mai clară când acesta nici nu a mers să voteze la scrutinul din 30 octombrie. Gestul vine să confirme informaţiile că Lupu a fost retras forţat din cursa prezidenţială, la decizia lui Plahotniuc, pentru a creşte şansele victoriei lui Dodon din primul tur. Până la urmă, şi Dumitru Diacov a recunoscut că PD ştia că „o parte mai mare din voturile PD se vor duce la Dodon”, sugerând că această decizie a fost luată într-un cerc foarte restrâns.

Dovada cea mai clară a susţinerii depline pentru Igor Dodon este însă afişarea panourilor electorale cu mesajul „Dodon – preşedinte” chiar pe sediile PD. Astfel, în timp ce Plahotniuc mimează susţinerea pentru Maia Sandu, încercând s-o denigreze prin asocierea cu regimul oligarhic, partidul său îl promovează deschis pe Dodon în teritoriu.

Duetul Dodon-Plahotniuc nu a apărut însă acum. Parteneriatul celor doi se trage încă de pe vremea guvernării comuniste, când Dodon era ministru al Economiei. Prima „afacere” mare între cei doi a avut loc în 2008, atunci când Plahotniuc a pus mâna pe hotelul „Codru” la un preţ de nimic. În urma acestei tranzacţii, statul a fost prejudiciat cu peste 160 de milioane de lei. În aceeaşi perioadă, Dodon a favorizat la greu interesele lui Plahotniuc, l-a ajutat să instituie monopol la importul de carne şi peşte, la exportul de vin şi la exportul metalelor, asigurând dreptul unei singure companii, „Metalferos”, să exporte fier vechi din Republica Moldova, prin intermediul unor companii-tampon din offshore, beneficiarul cărora era Plahotniuc.

În şirul colaborării „fructuoase” între cei doi se înscrie şi plecarea lui Igor Dodon din PCRM, în anul 2011. Atunci Dodon se jura că nu va vota un preşedinte propus de Alianţa pentru Integrare Europeană, iar la distanţă de doar trei luni de zile, pe 16 martie 2012, Dodon VOTEAZĂ pentru alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte.
 
Foştii colegi de partid au afirmat atunci că, în schimbul votului pentru Timofti, Dodon a încasat de la oligarhul Vladimir Plahotniuc 3 milioane de euro. Ca să treacă patru ani şi s-o spună şi liderul PCRM, Vladimir Voronin. „Noi nu avem niciun temei, niciun argument să-l susţinem pe Dodon. Ne-a vândut pentru 3 milioane de euro”, a declarat Voronin, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mai departe, tot erijându-se mare opozant, Dodon şi formaţiunea sa au făcut tandem cu PD în Parlament de fiecare dată când a fost vorba de vreun proiect care să-i aducă beneficii lui Plahotniuc şi regimului.
 
La sfârşitul anului trecut, fracţiunea lui Dodon a susţinut iniţiativa Partidului Democrat privind trecerea CNA din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului, după ce asupra şefului de la Anticorupţie plana riscul să fie demis de premier. În aşa fel, Dodon l-a scăpat de demisie pe protejatul PD.
 
Un alt proiect important susţinut de Dodon şi deputaţii PSRM a fost şi modificarea în regim de urgenţă, la începutul acestui an, a Codului Audiovizualului. Proiectul a stârnit critici puternice în societate, pentru că, spun experţii, a fost elaborat astfel încât să-i asigure oligarhului Plahotniuc monopolul pe piaţa mass-media, în situaţia în care acesta deţine şapte posturi de televiziune. Şi dacă iniţial proiectul trebuia, dimpotrivă, să elimine concentrarea presei în mâinile unei singure persoane, actul a fost modificat pe ultima sută de metri, la iniţiativa unui deputat socialist, astfel încât, în următorii ani, să nu mai poată apărea alte holdinguri media.
 
Cu doar câteva luni înainte ca socialiştii să susţină proiectul care l-a favorizat pe oligarhul colecţionar de televiziuni, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, controlat şi el de Plahotniuc, a acordat licenţă de emisie postului NTV Moldova, în spatele căruia se află Igor Dodon.

Pe lângă „favoruri” precum televiziunea sau milioanele de euro pentru câteva voturi, Dodon a beneficiat şi de un credit preferenţial de la banca lui Plahotniuc, cumpărându-şi o casă cu trei nivele, dar şi de zboruri private cu avionul oligarhului.
 
Prea mulţi ani de „colaborare” şi prea multe scheme dubioase îi leagă pe Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc, iată de ce liderul PSRM nu a cerut şi nu va cere niciodată o anchetă naţională sau internaţională pe numele oligarhului Plahotniuc, chiar dacă în presă şi în spaţiul public continuă să curgă dovezi împotriva oligarhului.

„Dodon ştie să împartă lumea în stânga şi dreapta, pe interese. Când îi convine, o ia pe stânga, când nu, o ia pe dreapta. Dodon nu face un singur lucru. Nu vorbeşte despre crimele oligarhului Plahotniuc, cel al cărui vasal a devenit în ultimul timp. Dodon a ales să facă front comun cu această guvernare criminală, cu Plahotniuc, şi uită în această luptă să-şi apere partenerii de stânga, cel puţin. Nu a cerut niciodată o anchetă naţională sau internaţională împotriva lui Plahotniuc, chiar dacă în spaţiul public, în ultima perioadă, au apărut foarte multe informaţii cu privire la implicarea acestuia, atât în furtul miliardului şi spălările de bani, cât şi în ceea ce priveşte comandarea unui omor. De acest lucru se va ocupa un procuror liber, pe care îl va desemna un preşedinte cum este Maia Sandu”, a declarat liderul mişcării protestatare, Andrei Năstase.

În aceste condiţii, cei care votează pentru Igor Dodon trebuie să înţeleagă că votează pentru Plahotniuc şi că pun umărul la consolidarea regimului oligarhic şi cleptocrat pentru încă mulţi ani înainte, lipsind Republica Moldova de ultima şansă de salvare - candidatul unic al forţelor antioligarhice Maia Sandu.

Republica Moldova merită mai mult decât un preşedinte care se închină în faţa unui oligarh acuzat de proxenetism şi de comandarea unui asasinat.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.