Un număr mare de sesizări privind fraudele electorale sunt pe cale să fie strânse şi vor fi prezentate instanţei. Maia Sandu şi Andrei Năstase au anunţat la o conferinţă de presă că nu recunosc rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin. Au cerut repetat demisia preşedintelui Comisiei Electorale Centrale şi a ministrului de Externe, acuzându-i că sunt responsabili de proasta organizare care a permis fraudarea alegerilor. Au anunţat că vor prezenta Curţii Constituţionale dovezile încălcării legilor în procesul electoral şi au afirmat că adevăratul câştigător al alegerilor este Vladimir Plahotniuc, controversatul oligarh care s-a afla în spatele lui Igor Dodon.
Celor aflaţi în stradă la proteste, liderul socialiştilor le-a spus explicit că nu va ceda puterea şi a ameninţat, la rândul său, cu organizarea de demonstraţii. La rândul lui, Andrei Năstase şi-a îndemnat suporterii Platformei Demnitate şi Adevăr la calm.
Despre scenariile posibile în situaţia actuală vorbeşte comentatorul politic român Armand Goşu, într-un editorial publicat în Revista 22.
A). Igor Dodon este declarat învingător şi devine preşedinte al Moldovei. În acest caz:
1). Va încerca să declanşeze alegeri parlamentare anticipate, în prima parte a anului viitor, pentru a înlocui o majoritate confecţionată prin şantaj şi corupţie de către Plahotniuc, dar care se recomandă drept proeuropeană şi proreformistă, cu o alta, compusă din forţe politice care-şi afişează simpatii ruseşti şi un program antieuropean. În mod paradoxal, tot acest scandal cu nerecunoaşterea rezultatului alegerilor, mitingurile mai mult decât suspecte de protest organizate de asociaţii pretins unioniste îl favorizează pe Dodon şi-i consolidează statutul de opozant în cadrul puterii, de victimă a sistemului patronat de Plahotniuc. Iar electoratul iubeşte victimele... Deşi, în realitate, tocmai acest sistem l-a inventat şi l-a promovat pe Dodon în cea mai înaltă poziţie în stat.
De altfel, organizarea de alegeri parlamentare anticipate a fost, probabil, condiţia pusă de Renato Usatîi, pentru a-l sprijini în turul al doilea pe Dodon. De asemenea, este foarte posibil ca Dodon să fi promis şi Moscovei modificarea majorităţii parlamentare şi orientarea ţării spre Est, exact ce-i plăcea Kremlinului să audă. Aici, Dodon este un elev exemplar al lui Plahotniuc, spune fiecărui interlocutor ceea ce vrea acesta să audă. Totuşi, nimeni în afară de Dodon nu este interesat în organizarea de anticipate în primăvara 2017. Usatîi n-ar trebui să dorească întărirea socialiştilor lui Dodon, de vreme ce aleargă pe acelaşi culoar de stânga, prorus, cu partidul preşedintelui. Prima victimă a unui Dodon puternic ar fi însuşi Usatîi. La rândul lor, Sandu şi Năstase, chiar dacă vor susţine public că vor anticipate, mâine dacă se poate, au nevoie de ceva timp ca să-şi consolideze organizaţiile de partid în teritoriu. Nici ei n-au interes să-l întărească pe Dodon. Concluzia este că scenariul anticipatelor în următoarele luni este puţin realizabil, oricât ar încerca Dodon să-l promoveze. Cu atât mai mult cu cât Dodon însuşi nu este un politician autonom, nici suficient de energic, iar Plahotniuc îl va putea bloca uşor, folosind instituţiile pe care le controlează.
2). Va încerca să-şi conserve cota de simpatie populară şi să consolideze poziţiile Partidului Socialiştilor pentru alegerile la termen din toamna 2018. Va încerca să joace cartea opoziţiei din sânul puterii, taxând de câte ori va avea ocazia insuccesele Guvernului Filip, controlat de oligarhul Plahotniuc, fără a intra într-un conflict decisiv cu acesta. De fapt, Dodon va mima ostilitatea faţă de majoritatea controlată de Partidul Democrat, în speranţa că Executivul lui Plahotniuc se va eroda masiv în următorii doi ani, iar socialiştii vor ajunge la guvernare fără prea mult efort. Acesta pare scenariul cel mai probabil, care amână practic deznodământul final pentru alegerile parlamentare din 2018.
O serie de factori favorizează tocmai acest scenariu, în primul rând cei externi, la care Chişinăul este atât de sensibil, dar şi imobilismul scenei politice moldoveneşti cu tendinţe exagerate de conservare a status quo-ului. Însă cel mai important factor este apariţia unui actor foarte important, noul preşedinte american, al cărui comportament şi abordare pe dosarul regiunii sunt necunoscute. De aceea, fereastra de oportunitate pentru cine încearcă să forţeze modificarea echilibrului politic se va închide la începutul anului viitor, când noua Administraţie Trump preia dosarele de politică externă.
3). Va pierde controlul asupra Partidul Socialiştilor, care va fi parţial absorbit de Partidul Democrat al lui Plahotniuc, restul pulverizat, şi va rămâne tot mai izolat şi neputincios în fotoliul prezidenţial. În doar câteva luni, Dodon ar putea deveni un preşedinte de carton, un fel de Timofti 2.0, ţinut în vitrină de Plahotniuc. Delegitimat de probele solide adunate de Sandu şi Năstase privind fraudarea votului, Dodon Chiar dacă acest scenariu ar putea părea cea mai bună opţiune a oligarhului, în realitate nu este deloc aşa. De vreme ce are nevoie de un instrument politic care să colecteze voturile nostalgicilor după Uniunea Sovietică, proruşilor, antioccidentalilor, Plahotniuc are tot interesul să menţină recipientul PSM în stare de funcţionare. Cum natura are oroare de vid, locul lăsat liber de PSM ar putea fi ocupat de Usatîi, mult mai greu de controlat şi, deci, mai imprevizibil. Deci o fragmentare a stângii între partidele comuniştilor, socialiştilor şi al lui Usatîi este tot ce-şi poate dori Plahotniuc.
B). Alegerile sunt invalidate, se decide fie repetarea celui de-al doilea tur, fie reluarea întregului proces electoral.
În cazul Moldovei, nu trebuie exclusă nicio variantă, nu o singură dată Curtea Constituţională a făcut dovada unei imaginaţii debordante. Totuşi oligarhul care controlează instituţiile de la Chişinău nu doreşte invalidarea alegerilor. El nu doar că a visat la victoria lui Dodon, ci a făcut şi tot ce a putut pentru ca liderul socialiştilor să câştige turul doi. În acest scenariu, puţin probabil, există riscul unor tulburări sociale şi chiar proteste violente. Cum Plahotniuc pare că se teme cel mai mult de proteste, va evita să se sinucidă în direct, împingând Curtea Constituţională să invalideze alegerile sub un pretext oarecare.
C). Voturile sunt renumărate, procesele verbale controlate atent şi se constată că Maia Sandu a câştigat turul doi.
Această variantă e improbabilă, dar merită menţionată. E puţin probabil, în primul rând pentru că Plahotniuc n-are nicio încredere că Sandu nu-i va zdruncina imperiul şi nu va începe demantelarea sistemului oligarhic. Pe hârtie, puterea preşedintelui nu-i prea mare, însă legitimitatea enormă pe care o are acum Maia Sandu o transformă într-o ameninţarea letală pentru oligarh. În mod paradoxal, Plahotniuc n-are totuşi interesul să o ucidă politic pe Sandu şi să-l lase singur pe Andrei Năstase pe zona de centru-dreapta, proeuropeană, tocmai pentru că acesta din urmă e cel mai agresiv şi neîmpăcat adversar al său. Şi aşa, colaborarea dintre Sandu şi Năstase l-a destabilizat serios pe Plahotniuc, care pentru prima dată a fost prins pe picior greşit, „garantul cursului proeuropean“ fiind devoalat ca susţinător pe faţă, prin televiziunile pe care le controlează, a lui Dodon, candidatul prorus, sprijinit de Putin.
D). Orice acţiune ce ar putea destabiliza scena politică de la Chişinău şi reseta major jocul.
Republica Moldova pare abonată la astfel de cutremure: arestarea lui Filat, decizia Curţii Constituţionale, retragerea lui Lupu din cursa electorală etc. Această resetare a agendei politice atunci când se adânceşte criza i-a permis lui Plahotniuc să supravieţuiască în ultimii doi ani şi să câştige, practic, prin intermediul lui Dodon, alegerile prezidenţiale.
Chiar dacă evoluţiile politice de la Chişinău rămân în continuare imprevizibile, este foarte probabil ca în următorii doi ani să coabiteze un preşedinte „prorus“ cu o majoritate guvernamentală „proeuropeană“, ceea ce-i va consolida profilul lui Plahotniuc de „garant al orientării pro-Vest“ în faţa cancelariilor occidentale şi va deschide pungile instituţiilor financiare internaţionale pentru creditarea Moldovei. Discursul geopolitic va continua să fie alimentat de Plahotniuc cu mai mari şanse, acum, că preşedinte este Dodon, după ce în campania electorală abia încheiată, în ciuda banilor cheltuiţi generos de oligarh, discursul geopolitic n-a mai convins de nimeni. Până şi oficialii de la Washington, mari amatori de „tancuri ruseşti“, au trebuit să admită că în Moldova cheia corectă de analiză nu e atât una geopolitică, cât una a lumii criminale postsovietice, în care-şi are rădăcinile actuala putere de la Chişinău.
Jurnal.md
