2014: Igor Dodon este pentru anularea Acordului de Asociere

Din 2014 şi până în vara acestui an, Partidul Socialiştilor condus de Igor Dodon a organizat mai multe acţiuni, inclusiv de protest, precum şi conferinţe şi mese rotunde în care socialiştii se pronunţau deschis pentru anularea Acordului de Asociere şi încercau să scoată în evidenţă deficienţele implementării documentului. O listă incompletă a acestora poate fi găsita pe pagina de internet a formaţiunii dând la căutare Acordul de Asociere.

Iată doar câteva din titlurile afişate care vorbesc de la sine:

Igor Dodon: „După semnarea Acordului de asociere cu UE, economia Moldovei se va prăbuşi” (26 iunie 2014);

Igor Dodon este pentru anularea Acordului de Asociere cu UE (22 iulie 2014);

Semnarea Acordului de Asociere a RM cu UE a fost o mare greşeală (28 septembrie 2015);

Dodon: Prin semnarea Acordului de Asociere cu UE, Moldova a săvârşit un act de sinucidere (7 iulie 2016).

Până aici e clară poziţia socialistului. Chiar şi aşa, analizând în profunzime articolele, putem deduce că şi în interiorul acestei perioade, Igor Dodon evoluează de la denunţare, în 2014, până la necesitatea revizuirii Acordului de Asociere în 2016.

2016. În campanie: „Preşedintele nu poate denunţa Acordul de Asociere”

În campania pentru alegerile prezidenţiale, Igor Dodon a revenit la sentimente mai bune în cea ce priveşte Acordul de Asociere la blocul comunitar. În cadrul unei dezbateri la postul public de televiziune, înaintea turului doi de scrutin, candidatul socialist a declarat că pledează pentru relaţii bune cu UE şi a infirmat faptul că ar dori să anuleze acordul: „Preşedintele ţării nu poate denunţa acorduri de integrare europeană sau alte acorduri internaţionale. Eu pledez pentru relaţii bune în continuare de parteneriat cu Uniunea Europeană”. Igor Dodon a mai spus în concluzie că „în relaţiile cu UE, regimul liberalizat de vize rămâne intact. Rămân relaţii bune, parteneriate, dar trebuie să rezolvăm problema cu comerţul, în urma unor negocieri”.

Tot în campania electorală, Igor Dodon a lăsat-o mai moale şi cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Eurasiatică, teză pe care a promovat-o insistent în mai toate declaraţiile sale publice. Mai mult, în cadrul unei dezbateri electorale, liderul PSRM lasă de înţeles că după alegerea sa în funcţia de preşedinte va lăsa acest deziderat în grija Partidului Socialiştilor: „Voi fi un preşedinte al tuturor. Integrarea Eurasiatică va rămâne o poziţie a partidului”.

2016. După alegeri: „Ne propunem anularea Acordului de Asociere”

Deşi nu a fost confirmat oficial şi în pofida faptului că victoria sa în alegerile din 13 noiembrie este contestată, proaspăt ales preşedinte, Igor Dodon a oferit primele interviuri în presa din Federaţia Rusă în care socialistul s-a sucit din nou.

Într-un interviu apărut la 14 noiembrie pentru publicaţia moscovită Izvestia.ru, Igor Dodon afirmă iarăşi că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană este „o mare greşeală” şi că îşi propune abolirea documentului.

Chiar dacă recunoaşte că „preşedintele nu are prerogative pentru anularea Acordului”, liderul PSRM spune mai întâi că „va organiza un referendum pentru ca oamenii să se pronunţe”. După care se exprimă tranşant: „Consider că semnarea Acordului de Asociere cu UE a fost o mare greşeală. Indicatorii economici arată că de pe urma acestui document Moldova a avut numai de pierdut. A pierdut piaţa rusă şi nu a obţinut-o pe cea europeană promisă. Dar în general, Partidul Socialiştilor şi eu însumi ne propunem anularea acestui acord.”

În acelaşi interviu, Igor Dodon s-a declarat un susţinător al ideii de aderare la Uniunea Eurasiatică. El a mai menţionat că prerogativele de care dispune preşedintele ţării îi permit să semneze pentru început un memorandum şi a anunţat că ar putea veni cu o astfel de iniţiativă. Această declaraţie vine oarecum în contrasens cu ideile exprimate de Igor Dodon în cadrul dezbaterii de la ProTV Chişinău precum că dacă va fi ales, va un preşedinte al tuturor şi că de integrarea eurasiatică se va ocupa mai departe Partidul Socialiştilor.

Aşa sau altfel, avem aici un exemplu de discurs politic oportunist folosit cu pricepere de un politician cu experienţă cum este Igor Dodon şi rămâne de urmărit şi în continuare în ce direcţie se va îndrepta socialistul din noua postură de şef al statului.