„Miercuri, 16 noiembrie, ora 18:30, la TROCADERO, (metro 6,9) sunt invitaţi toţi cei care doresc să îşi revendice dreptul de a avea un preşedinte ales prin vot corect. La protest se vor cere alegeri repetate, demiterea celor care se fac responsabili de aceste erori grave, demiterea membrilor comisiei CEC şi a ministrului de Externe, MAEIE, Andrei Galbur”, anunţă reprezentanţii diasporei din Paris.

Luni, la Ambasada RM de la Paris, sute de moldoveni au protestat, depunând mai multe petiţii în care cer repetarea scrutinului prezidenţial, dar şi modificarea urgentă a legislaţiei electorale.

De menţionat că după turul II al alegerilor prezidenţiale din 13 noiembrie diaspora a contestat rezultatele scrutinului, pe care îl consideră fraudat. Moldovenii din străinătate au organizat proteste în mai multe oraşe din Italia, România, Irlanda şi alte oraşe europene, cerând anularea scrutinului şi declararea alegerilor repetate.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.