Cele 170 de contestaţii le suplimentează pe cele 3000 înregistrate anterior de moldovenii din diasporă care nu au reuşit să voteze în turul II al scrutinului din cauza insuficienţei buletinelor de vot.

„Am depus astăzi 170 de contestaţii din diasporă, care nu au putut să-şi exercite votul. Aceştia sunt cetăţeni de rând, care au plecat pentru că rândurile erau foarte mari şi nu au decis să depună în ziua alegerilor contestaţii. Noi am facilitat acest proces, deci asta sunt 170 de contestaţii suplimentare la care peste 3000, depuse în ziua alegerilor. Aşteptăm de la CEC o cifră exactă despre numărul contestaţiilor depuse atunci. Ei s-au prezentat la urne, dar pentru că nu erau suficiente buletine, aceştia nu au putut vota”, a declarat membrul biroului politic PAS, Dan Perciun.

Din cauza epuizării buletinelor de vot, mai mulţi cetăţeni din străinătate nu au putut vota. Şi asta chiar dacă au aşteptat ore întregi la cozi imense în faţa secţiilor de votare. Pentru că nu au avut încotro, oamenii au scris contestaţii pentru a cere să li se facă dreptate.

Potrivit legislaţiei, Curtea Constituţională poate confirma sau invalida alegerile prezidenţiale doar după soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie.