Turul doi al alegerilor prezidenţiale a adus la putere un candidat pro-rus, Igor Dodon, în po­fida speranţelor electoratului democratic şi proeuropean. Oligarhul Plahotniuc îşi com­ple­tează astfel piramida puterii cu piesa care-i lipsea: pre­şe­dinţia. Acum regimul de la Chi­şinău, pe care unii analişti de la Bucureşti îl numesc „pro­european“ (nu ştiu dacă o să-i mai atribuie şi de-acum în­colo acest calificativ), şi-a smuls de pe faţă ultima mas­că, făcând în mod deschis campanie pentru Dodon.
 
Minciunile, insinuările, ca­lom­niile pe bandă rulantă la adresa Maiei Sandu deversate la cele 7 televiziuni ale holdingului oli­garhic şi-au făcut efectul înaintea ale­ge­ri­lor. La carul propagandistic pro-Dodon s-a în­hămat şi Biserica Ortodoxă arondată Mos­co­vei. Duminică, 13 noiembrie, fraudele la urne au desăvârşit „opera”. A fost veselul turism elec­toral de la Varniţa – o localitate basa­ra­beană din preajma Tighinei controlată de se­pa­ratişti – , de la Rezina şi de la Sănătăuca (Flo­reşti), unde alegătorii transnistreni, mun­ci­tori la întreprinderile din stânga Nistrului, au fost aduşi organizat cu autobuzele ca să vo­teze pen­tru candidatul pro-rus. Martorii au relatat că la ieşirea din secţie li se fo­to­grafia ştampila din fi­şa în­so­ţitoare a bule­ti­nu­lui drept do­va­dă că au votat – faptă răs­plătită când cu 100 de lei, când cu 300. Re­fuzul de a vo­ta era ame­nin­ţa­rea cu pier­de­rea slujbei. Se ve­de ce mare bluf e aşa-zisul conflict se­pa­ra­tist din Trans­nis­tria şi ce fo­loase aduce aceas­tă zo­nă cri­minalizată cla­sei poli­ti­ce co­rup­te de la Chişinău. Bandiţii de pe cele do­uă maluri ale Nistrului co­la­bo­rează fruc­tu­os, sub privirile încura­jatoare ale Moscovei.
 
Dacă în ajunul celui de-al doilea tur în secţiile deschise pe malul drept al Nistrului pentru transnistreni Comisia Electorală Centrală a su­plimentat cu 90.000 numărul de buletine, dias­pora occidentală, despre care s-a ştiut că va vota masiv pentru Maia Sandu, a fost pur şi simplu sabotată. O prevedere absurdă din Codul Electoral, lipsită de orice întemeiere juridică şi statistică, a limitat la 3.000 nu­mă­rul de buletine pentru fiecare secţie de vot din străinătate, deşi acolo nu există liste elec­to­rale. Efectul acestei dispoziţii arbitrare s-a văzut pe 13 noiembrie: în câteva oraşe ita­lie­ne, la Londra, Paris, Barcelona, Montreal ş.a. buletinele s-au terminat către prânz sau cel târziu pe la orele 17.00. La fel şi la Bucureşti. Dar chiar şi în aceste condiţii, excepţionala mo­bilizare a diasporei occidentale (nu şi a ba­sarabenilor din România, din păcate) a adus candidatului opoziţiei antioligarhice circa 130.000 de voturi în turul II.
 
A fost, realmente, o luptă între David şi Go­liat. Cu deosebirea că David-ul nostru, mo­men­tan, a pierdut bătălia. Maia Sandu nu a avut resurse financiare pentru această cam­panie electorală, nu a avut bani de publicitate TV şi de billboard-uri uriaşe, cu care să îm­pânzească ţara, spre deosebire de Dodon. Can­didatul dreptei şi-a finanţat campania din mici donaţii verificate la sânge (dar şi aici au existat încercări de compromitere – cu doar câteva zile înainte de alegeri, Ilan Shor, prin­ci­palul bănuit în furtul miliardului de dolari din băncile moldoveneşti, „martorul“ care co­ope­rează atât de fructuos cu autorităţile, a virat în contul Partidului Acţiune şi Solidaritate 300.000 de lei, adică aproximativ 15.000 de eu­ro, însă diversiunea n-a mers, banii „otră­viţi“ au fost imediat returnaţi de trezorierii PAS). Maia Sandu s-a confruntat cu un imens apa­rat administrativ, care a lucrat pentru Do­don. Apoi, târzia sa desemnare în calitate de candidat unic al opoziţiei proeuropene şi an­tioligarhice, în urma unor sondaje efectuate la comanda unor instituţii americane şi ger­ma­ne, au lipsit-o de săptămâni preţioase pen­tru a se face cunoscută, mai ales la ţară.
 
Sunt multe învăţăminte de tras în urma celor întâmplate. E nevoie de o muncă laborioasă în „Basarabia profundă“, cea care nu are cont pe Facebook. Dar important este că a apărut un nou pol politic de centru dreapta, pro­occi­dental şi antioligarhic – PAS, Platforma Dem­nitate şi Adevăr, nucleul necorupt din PLDM şi alte forţe politice şi civice – care trebuie să rămână unit. Această coagulare se datorează în mare parte lui Andrei Năstase, liderul Plat­for­mei DA, care şi-a respectat cuvântul şi s-a re­tras în favoarea Maiei Sandu, mai bine pla­sa­tă în sondaje, în caz contrar, pur şi simplu n-am fi avut un tur II. Mobilizarea mol­do­ve­ni­lor din diaspora la alegerile de duminică de­ri­vă, pe undeva, din acest gest nobil de re­nun­ţare, atipic pentru politicienii moldoveni…
 
Nu orice candidat ar fi putut trezi, în rândurile electoratului nostru educat, occidentalizat, un astfel de entuziasm şi dorinţă de sacrificiu, aşa cum a reuşit Maia Sandu – un om integru şi curajos, primul om politic moldovean ab­sol­vent de Harvard. Toate acestea mă fac să cred că ceea ce declara Maia Sandu în in­ter­viul este o realitate: „Moldova nu s-a predat. Mol­dova există, Moldova luptă!“. Şi va lupta.

Vitalie Ciobanu