„Am fost în nordul ţării, în cam toate raioanele. Am avut zeci de întâlniri, dar este adevărat că la fiecare întâlnire eram „însoţiţi” de o grupare organizată, semănau leit cu ţuţuştele lui Plahotniuc, cam aceleaşi mutre, cam aceleaşi apucături. Şi după ce localnicii aveau grijă de aceştia, provocatorii plecau cu coada între vine. Sigur că există multă lume dezinformată, dar un lucru este îmbucurător - că după ce ai discuţii sincere cu oamenii, după ce le explici programul unui candidat şi al contracandidatului, oamenii înţeleg foarte bine totul. Mai mult, dacă unii veneau la întrunire cu îndoiala să o voteze pe Maia Sandu, la sfârşit plecau cu încrederea că trebuie să o voteze doar pe Maia Sandu”, a spus preşedintele PPDA.

Năstase se arată destul de optimist în privinţa turului II al alegerilor prezidenţiale din 13 noiembrie, fiind ferm convins că Maia Sandu va obţine rezultate mult mai bune decât cele din primul tur.

„Sunt încrezător că vom avea rezultate mai bune decât în primul tur. Sunt sate în nordul ţării unde aveam circa 40 la sută şi cred că în turul doi vom avea peste 60 la sută. Sunt eforturile şi ale Platformei DA, şi ale PAS. Avem de lucru, dar sunt încrezător că putem face mai mult în turul doi”, a precizat liderul mişcării protestatare din Moldova, Andrei Năstase.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.