„Cel mai uşor este să furi într-o societate divizată. Ei asta vor să facă, să rămână în continuare la putere, să ne fure, să ne sărăcească, să ne trimită rudele, părinţii şi copiii de acasă, iar ei să continue să trăiască bine aici. Noi am demonstrat că putem face altfel de campanie, am fost sinceri, am răspuns întotdeauna la toate întrebările, ne-am finanţat corect campania, am făcut mult voluntariat, am adunat în jur oameni cinstiţi, care, cu mult bun simţ, au participat în această campanie”, a declarat Maia Sandu, în cadrul lansării publice a campaniei „Adio, Dodon”, eveniment organizat de PAS în centrul capitalei, cu puţin timp în urmă.

În faţa presei, Maia Sandu a menţionat că, în timpul dezbaterilor electorale, i-a adresat lui Igor Dodon mai multe întrebări, care au rămas fără răspuns. „De aceea, eu nu am ce să mai discut cu el. La următoarele dezbateri o să discut cu cetăţenii. Dar sunt câteva întrebări, pe care vreau să le adresez încă o dată. Poate le răspunde totuşi cetăţenilor”, a precizat Maia Sandu.

„Prima întrebare: Este adevărat că foloseşte, prejudiciază interesele producătorilor moldoveni atunci când le cere, aşa cum a scris presa de investigaţie, 10% tuturor companiilor care obţin dreptul să exporte produse în Federaţia Rusă? Despre acest lucru au scris foarte multe publicaţii de investigaţie şi noi, cetăţenii RM, nu am obţinut un răspuns la această întrebare. 

A doua întrebare ţine de relaţia lui Dodon cu Plahotniuc. Am încercat de nenumărate ori să obţin un răspuns la întrebare, să ne spună pentru ce merite totuşi a zburat cu avionul privat al lui Plahotniuc din 2008 încoace. Zboruri cu destinaţia Moscova, Nisa, Geneva. Sunt doar câteva dintre zborurile despre care presa a reuşit să afle. Pentru ce merite şi din ce bani a putut să zboare cu avionul privat al lui Plahotniuc.

Altă întrebare este de ce în 2012 nu a votat pentru demiterea lui Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, aşa cum i-a solicitat atunci PCRM? Şi de ce i-a permis lui Plahotniuc în februarie 2016 să continue să deţină proprietate asupra a cinci televiziuni? Poate pentru că, la rândul său, a obţinut şi el drept de proprietate asupra a două televiziuni şi face acelaşi lucru, pe care îl fac şi televiziunile lui Plahotniuc - manipulare şi dezinformare?”, a declarat Maia Sandu, în faţa presei.

„Vreau să le spun cetăţenilor că un om care nu răspunde la întrebări are ce să ascundă”, a conchis candidatul unic al forţelor antioligarhice.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.


Sursa video: Privesc.eu