Cel mai des, oamenii au informat despre persoane decedate incluse în listele electorale sau primari care mituiesc cetăţenii pentru a vota un anumit candidat, au anunţat juriştii şi jurnaliştii de investigaţie.

Peste 150 de persoane au informat despre diverse abateri în perioada electorală.

Totodată, reprezentanţii Centrului de Investigaţii Jurnalistice spun că au cerut de la CEC listele de subscripţie, dar, până în prezent, nu au obţinut niciun răspuns.

Contactat de Jurnal TV, ofiţerul de presă al Comisiei Electorale Centrale, Rodica Sârbu, a declarat că toate abaterile sunt analizate. Întrebată despre solicitarea cu privire la listele de subscripţie şi cele care prevăd donaţiile pentru partide, Sârbu a spus că sunt date cu caracter personal şi nu pot fi făcute publice.

Menţionăm că Centrul de Investigaţii Jurnalistice, în colaborare cu Ziarul de Gardă şi Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, a deschis o ”linie fierbinte” unde cetăţenii au primit asis­tenţă juri­dică gra­tu­ită în dome­niul elec­to­ral şi au putut sesiza abaterile comise de candidaţii pentru funcţia de preşedinte.