Fostul deputat a precizat că poliţiştii au acţionat anume la cerinţa judecătorului Natalia Clevadîi, care a rămas indiferentă  şi a continuat şedinţa în pofida faptului că  Andrei Druzi a leşinat şi a fost dus la spital.

„Ceea ce s-a întâmpla nu este doar un incident fără precedent, ci o Plahajustiţie. Bănuiţii sunt eliminaţi din sala de judecată pentru că cer o justiţie corectă, cer ca să fie respectate drepturile omului. Se încearcă să fie intimidată şi avocata Ana Ursachi”, a declarat Petrenco.

„După ce a leşina Andrei Druzi, judecătoarea Clevadîi a continuat şedinţa. După ce am chemat salvarea şi medicii au acordat primul ajutor medical, poliţiştii nu făcea nimic. Druzi a fost dus la Spitalul de Urgenţă. Timp de patru ore el era inconştient, însă nimeni din instanţă nu s-a interesat de starea lui de sănătate. A fost internat în secţia de neurologie şi acum se află acolo, starea sa de sănătate fiind foarte rea”, a mai spus fostul deputat.

De asemenea, Petrenco constată că regimul întrece orice limite, iar asemenea abuzuri au loc deoarece reprezentanţii ambasadelor nu le mai monitorizează dosarul. În această ordine de idei, politicianul a făcut apel către mai multe organizaţii internaţionale, reprezentanţii ambasadelor şi OSCE să revină la monitorizarea procesului.

Pe lângă acestea Ana Ursachi a mărturisit că acest dosar este o dovadă că nu se poate să protestezi faţă de acţiunile Plahotniuc, iar prelungirea controlului judiciar este răzbunarea oligarhului pentru mitingul care a fost organizat anterior în faţa casei sale de aşa-zis grup Petrenco.

„Dosarul lui Petrenco este un exemplu că nu poţi să protestezi împotriva lui Plahotniuc. Iar restricţia de a-l lăsa pe Grigore Petrenco să plece din ţara constă din dorinţa de a se răzbuna pentru protestul din faţa casei sale”, a precizat Ursachi.

Amintim că fostul deputat Grigore Petrenco şi alţi opt participanţi la un protest organizat în faţa Procuraturii Generale au fost reţinuţi pe 6 septembrie 2015, fiind învinuiţi de organizarea dezordinilor în masă. În februarie 2016, ei au fost plasaţi în arest la domiciliu după ce deputaţii socialişti au depus o garanţie în numele lor. Ulterior, membrii grupului au fost plasaţi sub control judiciar.