„Pentru un preşedinte demn, pentru un preşedinte care să ne reprezinte. Să ne fie plăcut să îl ascultăm, să îşi ţină promisiunile. Să ne fie plăcut să îl auzim. Un preşedinte al nostru, al tuturor. Cu părere de rău, văd mai multă lume în etate decât tineri. Asta nu e foarte plăcut pentru că viitorul le aparţine celor tineri”.

„Credem că ceva se va schimba, s-ar mişca din loc. Totuşi vreodată va fi bine şi la noi şi vor veni toţi copii noştri acasă. Vrem un preşedinte cinstit şi care să aibă grijă de oameni. În primul rând, să aibă grijă de oameni, să nu sufere bătrânii, pensionarii, care nici de pâine nu au”.

„Pentru o viaţă mai bună pentru copilul meu, pentru ca soţul meu să poată lucra în Moldova”.

„Să aibă copiii de lucru, să nu se ducă după hotare, nepoţii la fel. Şi nouă să ne fie mai bine că suntem bătrâni.”

„Salariile sunt mici, preţurile sunt mari. Nu ne permitem nimic şi plecăm toţi peste hotare, chiar fraţi, părinţi. Să fie bine”.

„Ne-au dat oleacă de pensie şi ne-au luat-o. Am auzit că o să mai scoată din datoriile celea care s-au furat, să le mai dăm noi, pensionarii”.

„Trebuie să ieşim, să votăm, dar dacă nu vom ieşi, de unde să avem noi schimbări dacă noi singuri nu vrem? Am o mare speranţă. Încă mai am”.

„Să scăpăm de sistemul ăsta corupt pe care-l avem acum, să lucreze legile, să avem un salariu decent.”

„Fiecare om are dreptul şi trebuie să voteze. Numaidecât! Oameni buni, veniţi la vot!”

„Doresc să fie bine în ţară, nu numai pentru mine, personal, dar pentru absolut toată lumea. Şi pentru pensionari, şi pentru oameni, şi pentru copii, şi noi să avem serviciu bine plătit. Un viitor bun pentru toţi”.

„Credem că astăzi va fi un punct decisiv în viitorul nostru, în dezvoltarea ţării noastre, în dezvoltarea familiilor noastre, a copiilor noştri şi a întregii societăţi”.

Tinerii care au votat pentru prima dată au fost întâmpinaţi cu aplauze. Ei spun că vor o viaţă decentă în Republica Moldova.

„Am venit să nu aleagă cineva în locul nostru. Să fi fost salarii, toţi şedeau aici, la bine, dar aşa, nu e de lucru, nici salarii şi toţi pleacă.”

Printre alegători a fost şi interpretul Cristi Aldea-Teodorovici, care a venit la secţia de votare împreună cu bunicii săi. Ei spun că au votat pentru o Moldovă prosperă şi un viitor european. 

„L-am ajutat şi pe bunicul şi pe bunica, să venim cu toţii, chiar dacă bunicul se mişcă mai greu. Suntem pentru o Moldovă prosperă, proeuropeană. Sper că vom avea parte de un viitor şi noi şi copii noştri, nepoţii, într-o ţară care să poată dea salarii mai bune, să stăm juridic mai corect”, a spus Cristi Aldea-Teodorovici.

„Eu am votat pentru a prospera această palmă de pământ. Am votat şi pentru Doina şi Ion, ca azi, la ora asta, încă erau în viaţă. Trei voturi aş spune că am depus. Să terminăm poate cu glumele acestea. În glumă ajung la putere, în glumă fac ceva obraznic, în glumă sunt pedepsiţi”, a menţionat Gheorghe Marin, tatăl Doinei Aldea-Teodorovici.

În listele electorale sunt înscrişi aproape 631 de mii de locuitori ai municipiului Chişinău.