„Cu regret, am scă­pat noi prin acti­vi­ta­tea Legi­sla­ti­vu­lui şi fie vrând sa fim mai demo­craţi decât în alte părţi ale Euro­pei, lumii, am făcut nişte legi că (,) conducătorii statului, practic, rămân neapăraţi în cazurile de jignire, înjosire publică, nefondată. Eu o să plec din această funcţie, cu gândul împăcat, că am făcut tot ce mi-a fost în putere pentru Republica Moldova”, a declarat Nicolae Timofti.

Oamenii de rând au însă o altă părere. Ei spun că şeful statului nu are de ce să se plângă, întrucât în perioada mandatului parcă nici nu a existat. 

„Scurt, clar şi cuprinzător. Dacă el era alături, poporul era cu el. Pentru că oricum, preşedintele are nişte pârghii care trebuie folosite pozitiv, dumnealui nu a putut. Ca preşedinte de stat trebuie să fii cu verticalitate serioasă.”

„Noi măcar l-am văzut în toată această perioadă ca să îl ofensăm?! Nu prea cred. Dumnealui nu a ieşit deloc în public ca să putem să zicem şi noi ceva despre dumnealui.”

„Aţi simţit susţinerea preşedintelui în toată această perioadă? Da noi în general am avut preşedinte, practic nu am observat că am avut un preşedinte.”

„Nimeni nu l-a auzit şi nimeni nu l-a văzut ca să îl stimeze şi să facă cineva. Ca să te stimeze poporul, trebuie să faci ceva să fii între oameni.”

„Merită toată nemulţumirea poporului aşa ca să nu se obijduiască.” 

„A fost un om calm, care a menţinut liniştea în ţară.”

„Eu cred că mandatul lui a trecut şi nu are de ce se plânge, eu ca cetăţean nu am simţit că el ceva o făcut pentru popor.”

„Dumnealui fix aşa s-a comportat cu cetăţenii CUM? Neglijent. Am simţit că nu avem preşedinte nici a poporului, nici a parlamentului, a nimănui.”

„După situaţia economică-politică cred că a meritat aceste critici.”

„El a mers împotriva poporului, respectiv, asta este rezultatul, atitudinea poporului faţă de el.”

Nicolae Timofti a fost ales în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova pe 16 martie 2012, fiind desemnat de Alianţa pentru Integrare Europeană, constituită de Mihai Ghimpu, Marian Lupu şi Vladimir Filat. Votul decisiv a venit însă din partea grupului de parlamentari conduşi de Igor Dodon, care plecaseră din PCRM. Preşedintele Timofti a fost, deseori, criticat de cetăţeni pentru declaraţiile ambigue şi, mai ales, pentru învestirea pe timp de noapte a Guvernului Filip, dar şi pentru promulgarea legilor care au pus miliardul furat din bănci pe umerii oamenilor de rând.