„Gestul plin de curaj şi care arată că domnul Andrei Năstase pune mai presus interesele ţării decât interesele proprii sau de partid este unul inedit în politica moldovenească. Spre deosebire de alţii, care nu ies din cuvântul patronilor politici, el a arătat că este, cu adevărat, un om de cuvânt, unul care-şi respectă angajamentele. Nu a fost o decizie uşoară, dar a fost una care a pus interesul ţării peste cel personal. Toţi ne-am dorit ca acel candidat comun să apară mai devreme, dar decizia trebuia luată foarte chibzuit şi prin cântărirea atentă a şanselor celui rămas în cursă nu doar pentru ieşirea în turul II, dar pentru câştigarea alegerilor. Aşa s-a întâmplat că şansele mele au fost considerate ceva mai bune; cu atât mai mult, este salutabil gestul lui Andrei”, a menţionat liderul PAS.

„Nu doar retragerea din cursă este importantă, dar şi participarea în continuare în campanie, deoarece este vorba despre efortul comun al celor trei partide. Din momentul luării deciziei, am mers zi de zi, împreună, prin satele şi oraşele ţării şi am putut observa imediat schimbarea atitudinii cetăţenilor”, a adăugat candidatul comun al forţelor antioligarhice.

Mai mult, Maia Sandu spune că alegătorii salută desemnarea candidatului comun, menţionând că guvernarea este deranjată de consolidarea forţelor antioligarhice.

„Oamenii salută cu mult entuziasm apariţia candidatului unic, creând un efect sinergetic, care nu poate să nu fie observat şi care ne bucură. Acest lucru deranjează enorm guvernarea, stricându-le planurile, deoarece şansele lui Lupu de a trece în turul II devin minime. Evident, dacă nu vor frauda masiv alegerile. Dar, în acest caz, ei trebuie să-şi asume toate consecinţele, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional”, a subliniat Maia Sandu.