Procesul de achiziţie a avut loc fără nicio încălcare, fapt dovedit şi de ordonanţa PG emisă atunci, care a dispus încetarea urmării penale. Revenirea la acest dosar chiar în ajunul alegerilor prezidenţiale este un act politic care aduce beneficii candidaţilor Marian Lupu şi Igor Dodon.

Declaraţiile au fost făcute cu puţin timp în urmă de către Maia Sandu, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Am aflat din presă că, în cazul achiziţiei de acum patru ani a camerelor de supraveghere pentru examenele de bacalaureat, a fost deschis un nou dosar penal pe numele factorilor de decizie de la Ministerul Educaţiei din acea perioadă. Asta înseamnă şi pe numele meu, chiar dacă PG a uitat să mă informeze. Este o metodă de intimidare a candidatului la funcţia de preşedinte Maia Sandu. Declaraţia a venit de la procurorul Igor Popa, cunoscut pentru dosarele intentate în trecut pe numele oponenţilor politici. Acesta este şi aspirant la funcţia de procuror. Bănuiesc că el crede că, în acest mod, îşi va asigura această funcţie. Este un exemplu cât de „corecte şi libere” sunt aceste alegeri. Această guvernare încearcă prin toate căile să-şi intimideze concurenţii care au şanse reale să câştige. După atât timp nu a interesat pe nimeni acest caz. Este un act politic favorabil lui Marian Lupu, care se vrea în turul doi, şi lui Igor Dodon. O să-mi apăr drepturile până la sfârşit, pentru că nu am încălcat legea nici cu un milimetru”, a declarat Maia Sandu.

Liderul PAS afirmă că procesul de achiziţie a camerelor de supraveghere a avut loc cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar reducerea cu 100 de milioane de lei doar în doi ani a mitei din sistemul educaţiei demonstrează eficienţa acestei măsuri.

„În primăvara lui 2013, Ministerul Educaţiei a lansat un concurs pentru a procura camere de supraveghere şi a le instala în sălile de BAC. În cadrul acestei licitaţii a fost desemnat un câştigător care a venit cu cea mai bună ofertă. Când a început procesul de instalare a camerelor, cu câteva zile înainte de începerea BAC-ului, a venit o scrisoare de la PG, prin care eram informaţi că pe numele acestei companii a fost deschis un dosar penal. Era suspectată că a importat în ţară alt model de camere decât cel pe care l-a indicat în documentele de licitaţie”, a explicat Maia Sandu.

„La Ministerul Educaţiei am invitat specialişti din mai multe instituţii care s-au asigurat ca specificaţiile tehnice pe care le-am ales să ne permită să urmărim cât mai bine ce se întâmplă la examene ca să prevenim copiatul. Pentru noi, dacă cumpărătorul şi produsul întruneşte specificaţiile tehnice a fost cel mai important. Aveam două opţiuni, să oprim procesul şi să avem examene în care se fraudează sau să facem o altă achiziţie publică. Atunci am făcut şi o conferinţă de presă în cadrul căreia am anunţat la ce presiuni suntem supuşi. Dacă opream acest proces şi aşteptam până ca PG să se clarifice dacă se adeveresc suspiciunile, asta ar fi durat cel puţin câteva luni. Altă alternativă era să mergem mai departe. Am spus vânzătorului că nu o să plătim aceste camere până nu vedem decizia PG. Compania a fost de acord pentru că ştia că nu a încălcat obligaţiunile contractuale. Am mers mai departe, am folosit camerele. Aceste camere s-au dovedit reuşite, ne-au permis să observăm ce se întâmplă în sălile de BAC”, a adăugat ex-ministrul Educaţiei.

Eficienţa deciziei ministrului Educaţiei de atunci a fost demonstrată ulterior şi de ordonanţa de încetare a urmării penale. După sfârşitul sesiunii de BAC, Procuratura Generală a ajuns la concluzia că achiziţia camerelor de supraveghere a avut loc în strictă conformitate cu legea.

„Mai târziu, doar atunci când am primit de la PG ordonanţa prin care se decide încetarea urmăririi penale, am achitat pentru aceste camere. S-a stabilit că, deşi nu a fost acelaşi model declarat în documentele din licitaţie, specificaţiile tehnice au fost cele solicitate de Ministerul Educaţiei. Aceste camere au fost folosite şi în anii următori, deja de patru ani. Ne-a permis să schimbăm lucrurile şi să ne asigurăm că examenele se desfăşoară corect”, a menţionat Maia Sandu.

Update // Procuratura Generală a emis un comunicat în care infirmă faptul deschiderii sau redeschiderii unei cauze penale pe numele Maiei Sandu sau al unor oficiali din cadrul Ministerului Educaţiei. Şi asta chiar dacă zilele trecute procurorul Municipiului Chişinău, Igor Popa, spunea pentru Deschide.md că „oamenii legii au hotărât să analizeze acţiunile unor factori de decizie din cadrul Ministerului Educaţiei în privinţa organizării acelei licitaţii”.